Supravegherea prin mijloace electronice s-a generalizat că o consecință ineluctabilă a lenipotentelor oferite de către tehnologiile informatice ca atare. Tentația însă de exacerbare a măsurilor de securitate, ca urmare a afluxului de acțiuni teroriste la scară globală, a oferit pe de altă parte statelor preocupate de a da o ripostă energică organizațiilor și rețelelor teroriste nu numai ocazia ci și justificarea pseudo-morală și cvasi-legitima de a limita sau suspendă adesea sine die libertățile cetățenești și exercitarea drepturilor fundamentale ale omului. În termenii „rațiunii de stat” siguranța cetățenilor asigurată cu mijloace polițienești și uzând de tehnici insidioase de control și supraveghere permanentă face ca recursul la drepturi și libertăți civice să fie pus între paranteze.
