Puterea frumusetii interioare

Iubirea însăși și frumusețea ei diafană radiază ca o lumină din alte sfere, prin ochii noștri, prin mâinile noastre, prin gânduri, prin cuvinte și prin fapte frumoase. De aceea frumusețea e reală; e reală pentru că e divină și divin e sufletul care-o contemplă, iar fără a ne contempla natura reală, noi nu putem trăi. Așadar, frumusețea este ceea ce suntem noi, ea e starea naturală a ființei, doar ca dormim cumva, doar că nu suntem conștienți de prezența ei în întreaga existență. Noi nu trebuie să facem ceva pentru a atinge frumusețea, noi avem nevoie doar să renunțăm la negativitate, căci aceasta este precum stratul de nori care acoperă albastrul fastuos al cerului. Urâtul e doar o expresie a inconștienței noastre, doar un efect al somnului în care se afla conștiința, o stare autohipnotică, un vis al minții, căci - iată ce mărturie fascinantă ne face o ființă care a depășit inconștientă, atingând starea de iluminare: conștiința, luminată de iubire, liberă de negativitate, eliberată de toate proiecțiile și de toate constrângerile materialității, vede totul îmbrăcat în "FRUMUSEȚE"! Urâtul, răul, suferința, toate caznele omenești sunt visele pe care le avem în această aventură a noastră în trup, în această aventură numită "viața noastră". E drept că totul ne pare din cale afară de real. E drept că visăm așa de profund încât suferim, avem dureri, ne simțim părăsiți, neiubiți, terorizați de lipsuri, de probleme, e drept că vedem multă suferință în jurul nostru și e drept că adesea ne doare durerea lumii în care trăim, precum și inconștiența celor care ar putea să aline cumva durerea noastră, să ne sprijine, să ne fie aproape și să ne întindă o mână... frumoasă în momentele grele. E drept că vedem cruzime, răutate, amăgire, distrugere, teroare, e drept că aceste vise despre rău și despre urât sunt mai degrabă coșmaruri, dar putem înțelege azi și acum că visele urâte sunt expresii ale inconștienței noastre cu privire la natura Realității, a divinului, care este aici, dar nu-l putem vedea. Faptele reprobabile, suferința, frică și răul, urâtul din lumea noastră sunt creații ale inconștienței, ale acelei forme profunde de inconștiență, care învăluie mintea, emoțiile și sufletul, determinând ființa să devină părtașă la scenariul urâtului vieții și chiar să-l creeze prin comportamente, atitudini, alegeri și fapte distructive. Frumusețea Sinelui Divin strălucește în ochii fiecărei ființe; frumusețea aceasta e ascunsă ingenios, aș putea spune, de către mintea noastră, care ne împinge cu o remarcabilă îndemânare să creăm suferința, răul și urâtul, ascunzându-ne puterea minunată a iubirii și puterea fără seamăn a propriei noastre frumuseți înnăscute. Problema noastră este una: să fim conștienți de frumusețe, de divinul frumos care ne dansează împrejur, dar și în interiorul nostru, clipă de clipă. Problema este să ne trezim din somn, să ne amintim că visam suferința și urâtul și, mai ales, să ne folosim liberul arbitru pentru a alege starea de trezire a conștiinței. Iubirea pentru tot ce ne înconjoară ne poate trezi. Căutarea adevărului ne poate ajuta să punem în mișcare rotițele legilor spirituale, care vor aduce către noi adevărul și anume acela că suntem frumoși și toată existența e plină de frumusețe divină. Negativitatea ne împiedică să vedem frumusețea divină în noi și lângă noi. Modul nostru de a gândi, de a percepe, de a visa, de a înțelege, mai ales, trebuie pus sub semnul întrebării. Avem nevoie să fim atenți la frumos pentru a-l vedea. Avem nevoie să învățăm că mintea noastră e ca un cal sălbatic, care ne rătăcește dacă n-o conducem ca niște cunoscători, cu inteligență și cu un dram de cunoaștere spirituală.