Rafa, povestea mea

„Finala Wimbledon din 2008 dintre Rafa Nadal și Roger Federer a fost partidă cea mai lungă din istoria de 131 de ani a acestei competiții și, pentru mulți, cea mai frumoasă partidă de tenis jucată vreodată. John McEnroe, care se află pe Terenul Central în calitate de comentator pentru televiziunea americană, a declarat că este cel mai bun joc pe care l-a văzut vreodată. Bjorn Borg, aflat și el în arenă ca spectator, omul care l-a învins pe McEnroe în cel mai aprig duel de până la Nadal și Federer pe care și-l putea aminti cineva la Wimbledon, a declarat și el că fusese martorul celei mai mărețe partide din istorie. Unii ziariști sportivi au spus că a fost pur și simplu cea mai frumoasă încleștare din întreaga lume a sportului. “ -  John Carlin „Mintea mi s-a oprit, emoțiile au dat năvală și odată tensiunea eliberată, corpul meu nu a mai putut să-mi susțină greutatea. Brusc mi-am revenit și în nebunia declanșată în arenă, am realizat ce s-a întâmplat. La vârsta de douăzeci și patru de ani am câștigat toate cele patru turnee de Grand Slam; am scris istorie; am realizat ceva ce nici nu îndrăznisem să visez vreodată, ceva ce avea să rămână cu mine toată viața, ceva ce nimeni nu-mi va putea lua niciodată. Orice urma să se întâmple, de-acum știam că într-o zi voi părăsi acest sport ca o figură importantă, ca unul dintre cei mai mari campioni și speram - mi-a trecut și asta prin cap atunci - ca unul despre care toți ceilalți vor spune că a fost un om bun.“ - Rafael Nadal „Traducerea în limba română vine acum, într-un moment de cumpănă al carierei ibericului și sunt convins că toți cititorii acestei cărți, indiferent de preferințele pentru unul sau altul dintre marii campioni ai sportului alb din acești ultimi ani, vor exclama la sfârșitul lecturii: Vamos, Rafa!“ -  Dragoș Neacșu, Erste Asset Management     CUPRINS:     • Cuvânt înainte • Lista personajelor • 1. Liniștea terenului central • 2. Un duo dinamic • 3. Fotbalistul care n-a mai existat • 4. Pasărea Colibri • 5. Teama de victorie • 6. „O invazie de bucurie pură" • 7. Mintea mai presus de materie • 8. Paradisul pierdut • 9. Sus, deasupra lumii • Superlativele carierei • Mulțumiri Carte recomandată de  Bogdan Aron  în cadrul proiectului Libris, " Oameni și cărți ".     Fragment din volumul "Rafa, povestea mea" de Rafael Nadal, John Carlin:     “Cea mai lungă zi     Finală Wimbledon din 2008 dintre Rafa Nadal și Roger Federer a fost partida cea mai lungă din istoria de 131 de ani a acestei competiții și, pentru mulți, cea mai mare partidă de tenis jucată vreodată. John McEnroe, care se afla pe Terenul Central în calitate de comentator pentru televiziunea americană, a declarat că este cel mai bun joc pe care l-a văzut vreodată. Bjorn Borg, aflat și el în arenă ca spectator, omul care l-a învins pe McEnroe în cel mai aprig duel de până la Nadal și Federer pe care și-l putea aminti cineva la Wimbledon, a declarat și el că fusese martorul celei mai mărețe partide din istorie. Unii ziariști sportivi au spus că a fost pur și simplu cea mai frumoasă încleștare din întreaga lume a sportului. New York Times a apreciat atât de mult această întâlnire, încât i-a consacrat un editorial.     „Lumina dispare încet și, cu toate că toți oamenii de pe arenă simț din ce în ce mai apăsător greutatea orelor scurse din această partidă, cei doi jucători trebuie să joace în clipa prezenta", spune cu o înțelegere profundă a jocului editorialistul de la Times, „lăsând la o parte tot ține de trecut pentru a juca încă un serviciu, în vreme ce toți spectatorii se întreabă mirați cum de reușesc să o facă - și nu e vorba doar de proiecția minții, de imaginarea traseului mingii, ci și de abilitatea de a nu-și imagina, de a nu face salturi fanteziste în privința victoriei sau fnfrângerii. Dorința lor se află în jocul în sine. Dar dorințele noastre au luat-o razna și ne este greu să și respirăm - ba mai mult decât atât, ne este greu să. privim."     Dacă ziaristului de la Times îi era din ce în ce mai greu să respire, ne mirăm că membrii familiei Nadal nu au murit de asfixie colectivă. „Când s-a isprăvit, am plâns de fericire", spune Sebastian Nadal cu ușurare, la sfârșitul celei mai lungi zile din viața sa, „și aveam senzația că trupul meu e mai ușor, ca o mare greutate se ridicase de pe spatele meu. Tot meciul am fost ros de teamă cumplită că se va repeta istoria din 2007, că-l voi vedea din nou pe Rafa eu sufletul distrus pe podeaua de la dus, iar eu voi fi încă o dată incapabil de-a face ceva care să-i ușureze suferința.”