Există două tipuri de povestiri în volumul de proze scurte Rămas-bun al lui Radu Părpăuta: unul care sondează mediul satului moldovenesc, încă nepredat civilizației tehnice și fidel mentalității sale tradiționale, cu personaje colorate, surprinse în firescul gesturilor și vorbirii lor: o lume în care se rîde, se bea strașnic, se mănîncă pe măsură (cititorul rafinat va gusta pe îndelete paginile a la Creangă, Sadoveanu sau Păstorel Teodoreanu, în care erudiția culinară este instrumentată comic), dar se și suferă demn; și unul care recuperează cotidianul ceaușist, dar nu în nuanțele sale sumbre, care oricum se subînțeleg, ci cu zonele sale de absurd, de exotism, de diversitate. Radu Parpauta e un prozator special de (re)descoperit!” - Bogdan Crețu Radu Părpăută, o spun din capul locului, are de partea lui geniul limbii. Vigoarea moldavă a acestuia, pornită din Neculce și trecînd prin Negruzzi, Creangă, Sadoveanu, amorțise după Al.O. Teodoreanu. Cu Părpăuta se reinzdrăvenește miraculos – mai ales dacă ținem seama de cacofonia din jur –, cu hițroșenie și chiar cu o anumită dezabuzare, aliniindu-și organic rafinamentul cărturăresc (autorul fiind umblat prin marile literaturi, mai cu seamă prin cea rusă, din care a și tradus consistent), fără a trăi din nostalgii, ci probîndu-și prospețimea genuină dincolo de ele. - O. Nimigea
