Carte

Randuiala Sfintei Impartasanii

Randuiala Sfintei Impartasanii – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Randuiala Sfintei Impartasanii

Îndemnam pe toți binecredincioșii creștini, ca atunci când urmează a se împărtăși cu Sfintele Taine, să citească acasă în întregime Rînduiala Sfintei Împărtășiri și să nu se limiteze doar la a asculta în biserică cele câteva rugăciuni, care se citesc la strană în unele biserici, pentru cei care nu știu să citească sau pentru cei ce sunt neputincioși ori bolnavi și cărora duhovnicul le-a dat dezlegare să facă o rânduială mai scurtă după neputința fiecăruia. Și când veți împlini cu dragoste și cu luare aminte această rânduială, atunci și numai atunci, împărtășirea cu Dumnezeieștile Taine va fi vouă spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, și spre câștigarea împărăției Cerurilor, pe care a făgăduit-o Hristos Domnul celor ce se împărtășesc cu vrednicie, zicând: Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viața veșnică; pe care fie ca noi toți să o putem câștiga. Amin.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Randuiala Sfintei Impartasanii?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Randuiala Sfintei Impartasanii și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Randuiala Sfintei Impartasanii

În ce an a apărut Randuiala Sfintei Impartasanii?

Randuiala Sfintei Impartasanii a apărut în anul 2009. Vezi și topul de cărți din 2009.

Câte pagini are Randuiala Sfintei Impartasanii?

Randuiala Sfintei Impartasanii are 64 de pagini.

La ce editură a apărut Randuiala Sfintei Impartasanii?

Randuiala Sfintei Impartasanii a fost publicată la editura AGAPIS.

Care este cel mai mic preț pentru Randuiala Sfintei Impartasanii?

Cel mai mic preț găsit acum este 5 lei.

Există Randuiala Sfintei Impartasanii în format PDF?

Poți verifica Randuiala Sfintei Impartasanii în format PDF.