Filosofia ca „știința riguroasă”, sau filosofia ca „știința voioasă”? Se poate afla din studiul de față că nu navigam periculos, cu o astfel de problemă, între Scila și Caribda, chiar dacă glumeții îl vor găsi prea serios, iar circumspecții – prea descheiat. Deja gândul de a apropia cele două tendințe ale filosofării poate fi un început al unei noi putințe de înțelegere filosofică. Or, râsul este înțelegere. Prin râs ne situăm în așa fel în lume, încât lumea la rândul ei ne iese în întâmpinare cu un surâs care „cu măsură se stinge și se aprinde”. Să repetăm, cu încrederea filosofiei focului a lui Heraclit: „lumea aceasta – râs mereu viu”. și atunci lumea aceasta se relevă că aceasta în mod absolut, și înțelegerea se aprinde altfel, și râdem cu un râs nou.
