Volumul de față cuprinde trei eseuri ale autorului francez despre ,,rasul provocat în mod special de către comic”. Acestea au la bază ideile următoare: comicul este uman, râsul are nevoie de o detașare emoțională față de obiectul/subiectul vizat, râsul are o funcție socială. Autorul explorează diferite ipostaze ale comicului în artă sau în viața de zi cu zi în funcție de cauză care a produs efectul respectiv. Un om care se împiedică și cade poate stârni râsul trecătorilor. În această situație comicul survine ca urmare a rigidității mecanice a personajului care a căzut pentru nu a putut evita un obstacol. Și o diformitate poate stârni râsul, însă una care poate fi imitată de o persoană care nu are acea diformitate. Există și un comic al mișcărilor, de exemplu, gesturile unui orator. În cel de-al doilea capitol, autorul analizează alta două categorii: comicul de situație și pe cel de limbaj. În fine, al treilea capitol este consacrat comicului de caracter. Anexa de la sfârșitul lucrării curprinde o scurtă discuție despre definițiile comicului, dar și despre metoda utilizată de autor în cele trei capitole. Comicul ține de această dimensiune a persoanei prin care se seamănă cu un lucru, acest aspect al evenimentelor umane care imită prin rigiditatea sa de un fel cu totul special, mecanismul pur și simplu, automatismul, de fapt mișcarea fără viață. El exprimă, așadar, o imperfecțiune individuală sau colectivă care necesită o corecție imediată. Râsul este însăși această corecție. Râsul este un anumit tip de gest social care subliniază și reprima o distragere specială a oamenilor și evenimentelor.
