Ratacire

    Dragostea nu moare! Iadul pe pământ... cam asta înseamnă pentru Lucinda Price să fie departe de iubitul ei Daniel. Le-a luat o veșnicie să se regăsească, dar acum el trebuie să o abandoneze din nou, tocmai pentru a o proteja. La Shoreline, o școală privată exclusivistă de pe coasta de nord a Californiei, Luce are parte de experiențe inedite, dar se află, de fapt, în mijlocul unui război în care sunt implicate toate forțele răului. Într-un decor cu totul nou, dar la fel de periculos, ea învață să folosească umbrele ca fereastra către viețile anterioare și descoperă cu ajutorul lor că Daniel nu i-a dezvăluit adevărul întreg. Îi ascunde ceva – ceva extrem de periculos. E oare posibil ca Daniel s-o fi mințit? E oare posibil ca destinul ei să fie, de fapt, cu totul altul? Câte vieți trebuie să trăiești pentru a găsi pe cineva pentru care merită să mori?     Aventura celor doi îndrăgostiți va continua în volumul al treilea al seriei Îngeri căzuți.     Fragment din romanul "Rătăcire" de Lauren Kate:       „Ceva nu era în regulă. Luce se aștepta s-o găsească pe fața întinsă pe jos și sângerând, dar aceasta nu se zvârcolea și nu plângea.     Pentru că nu mai era deloc acolo.     Ea și săgeata pe care Cam i-o înfipsese în inimă dispăruseră.     Cam cercetă minuțios parcarea, adunând săgețile pe care arcasă le trăsese, ca și când ar fi fost cea mai urgentă treabă pe care o avusese vreodată de făcut. Luce se aplecă acolo unde căzuse fata. Puse mâna pe pietrișul ascuțit, nedumerită și mai îngrozită decât fusese cu câteva secunde în urmă. Nu există nici cel mai mic indiciu că zăcuse cineva vreodată acolo.     Cam se întoarse lângă Luce cu trei săgeți într-o mână și cu arcul argintiu în cealaltă. Instinctiv, Luce întinse mâna să le atingă. Nu mai văzuse ceva asemănător. Dintr-un motiv  sau altul, era fascinată de ele. I se făcu pielea de găină. O cuprinse amețeală.     Cam îndepărtă săgețile de Luce.     - Nu, nu pune mâna. Sunt mortale.     Nu păreau mortale. De fapt, săgețile nici nu aveau vârfuri. Erau niște simple baghete de argint, care se terminau cu un vârf bont. Și totuși, una dintre ele o făcuse pe față sa dispară.     Luce clipi de câteva ori.     - Ce s-a întâmplat, Cam? Abia mai putea să vorbească. Cine era fata?     - Era o proscrisă. Cam nu se uita la ea, ci privea fix săgeata din mâinile lui.     - O ce?     - Cel mai îngrozitor tip de înger. Au fost de partea Satanei în timpul revoltei, dar nu au ajuns în lumea de jos.     - De ce?      - Cunoști genul. Sunt ca fetele alea care vor să fie invitate la petrecere, dar n-au de gând să se ducă. Cam se strâmbă. Imediat ce luptă a luat sfârșit, au încercat să se întoarcă în rai cât de repede au putut, dar era deja prea târziu. Ai o singură șansă să ajungi acolo. O privi pe Luce. Mă rog, cei mai mulți dintre noi.     - Deci, dacă nu sunt de partea raiului... Încă încerca să se obișnuiască să vorbească la modul concret despre așa ceva. Atunci sunt... de partea iadului?     - Nu prea. Deși îmi amintesc când cei din clanul lor s-au întors și-au implorat să fie primiți înapoi. Cam râse sinistru. De obicei, luăm pe oricine, dar chiar și Satana are limitele lui. I-a alungat pe vecie, orbindu-i, ca să mai pună niște sare pe rană.     - Dar fata aia nu era oarbă, șopti Luce, amintindu-și cum arcul ei urmărea fiecare mișcare a lui Cam.     Singurul motiv pentru care nu-l nimerise era pentru că el se mișcase prea repede pentru ea. Și totuși, Luce știa că era ceva în neregulă cu fata.     - Ba da. Își folosește celelalte simțuri pentru a se orienta prin lume. Într-un fel, poate vedea. Desigur, există neajunsuri și beneficii.     Ochii lui nu încetaseră nici o clipă să scruteze linia copacilor. Luce se îngrozi la gândul că și alți Proscriși mai pândeau ascunși în pădure. Mai multe arcuri și săgeți argintii.     - Ce s-a întâmplat cu ea? Unde e acum?     Cam o privi fix.     - A murit, Luce. Gata!     „Moartă?" Luce se uită înspre locul unde căzuse fata, acum la fel de gol ca restul parcării. Lasă capul în jos, simțindu-se amețită.     - Credeam... credeam că nu poți omorî îngeri.     - Numai pentru că nu aveam armele necesare. Flutura încă o dată săgețile prin fața lui Luce înainte să le înfășoare într-o bucată de pânză pe care o scosese din buzunar și să le pună în haină de piele. Chestiile asta se găsesc greu. O, încetează cu tremuratul. Nu te voi ucide.”