Raymie, Beverly și Louisiana vor să se înscrie la un concurs de miss pentru fetițe. Raymie își dorește să câștige pentru ca tatăl ei să se întoarcă acasă. Louisiana vrea premiul în bani, astfel încât ea și bunica ei să nu mai fure mâncare din magazine, iar Beverly are de gând să saboteze concursul, pentru că s-a săturat să o tot oblige mama ei să participe. Fiecare dintre Cele Trei Neînfricate a pierdut câte ceva, fiecare are întrebări fără răspuns, iar asta le apropie. Și, pe măsură ce se cunosc mai bine, află că o faptă bună poate da naștere unei aventuri complicate, care te deturnează de la scopul inițial. Fragment din cartea "Raymie Nightingale" de Kate DiCamillo "Abia după ce a închis telefonul, Raymie s-a întrebat oare ce înțelegea doamna Sylvester prin o carte „potrivită". S-a dus în sufragerie, pe covorul galben și gros, și s-a uitat lung la bibliotecă. Toate cărțile erau arămii și serioase. Erau cărțile tatălui ei. Dacă se întorcea acasă și lipsea o carte? Și-a zis că poate ar fi mai bine să le lase în pace. Raymie s-a dus în camera ei. Pe rafturile de deasupra patului se afiau pietre, cochilii, animale de pluș și cărți. The Borrowers'? Nu, era prea neobișnuit. Niciun adult normal n-ar fi crezut în oameni minusculi care trăiau sub scândurile podelei. Un urs pe nume Paddington? Cartea avea ceva care părea prea strălucitor și prea naiv pentru seriozitatea unui catnin de bătrâni. Căsuța din pădurea mare? O persoană foarte bătrână probabil că trăise toată acea istorie și nu voia să mai audă despre ea. Și apoi Raymie a văzut „O cale luminoasă și strălucitoare: Viața lui Florence Nightingale”. Aceasta era o carte pe care Edward Option i-o dăduse în ultima zi de școală. Domnul Option era bibliotecarul de la școală. Era numai piele și os și extrem de înalt. Trebuia să se aplece ca să intre și să iasă din biblioteca Școlii George Mason Willamette. Domnul Option părea prea tânăr și nesigur pentru a fi bibliotecar. De asemenea, avea cravatele prea largi și erau toate desenate cu imagini bizare și singuratice cu plaje părăsite, păduri parcă bântuite sau OZN-uri. Câteodată, când ținea câte o carte mai sus, mâinile tremurau de emoție. Sau poate de entuziasm."
