Razboiul ciocolatei

    Să îndrăznesc să tulbur universul? Este întrebarea pe care Jerry Renault o vede în fiecare zi, pe un afiș lipit în dulapul său de la școală. Fără să înțeleagă prea bine ce înseamnă asta, va fi totuși pus în situația de a tulbura dacă nu universul, cel puțin microuniversul în care învața, liceul Trinity. Pornind de la un fapt aparent inofensiv, refuzul de a participa la vânzarea anuală de ciocolată organizată de școală, Jerry va stârni un război din care va fi greu la final să vă dați seama care este linia de demarcație dintre învinși și învingători.     Considerat unul dintre cele mai bune, dar și controversate române pentru tineri, din toate timpurile, aflându-se pe locul 5 în topul celor mai frecvent interzise cărți de peste ocean, Războiul ciocolatei reușește să ofere o imagine zguduitoare a vieții într-un liceu conservator.      Fragment din volum:       “Mai târziu, Emile descoperi un alt adevăr, dar acesta era greu de exprimat în cuvinte. Și anume constat că oamenilor le era groază să nu fie puși în situații jenante sau chiar umiliți, să nu se uite lumea la ei. Întocmai ca într-un autobuz. Puteai să-i strigi unui puști, mai ales unuia care roșea ușor: „Măi, tu știi că-ți pute gura? Chiar nu te speli pe dinți niciodată?" Asta chiar dacă în realitate puștiului respectiv îi mirosea gura a levănțică. Sau „Măi, tu ai tras o bășină? Foarte urât din partea ta.” Trebuia să spui asta încet, dar totuși destul de tare ca să audă toată lumea. Chestii de genul acesta. La cantină, în timpul prânzului, în sala de studiu. Dar cel mai bine îți reușea dacă făceai asta în locuri publice, unde erau și străini prin preajmă, mai ales fete. Atunci se jenau băieții cel mai tare. Din cauza chestiilor ăstora toată lumea era deosebit de amabilă cu Emile Janza. Iar Emile jubilă când era tratat astfel. Nu era prost, dar nici nu strălucea la învățătură. Totuși, reușea să se strecoare cumva; nu primea note sub cinci și avea numai câțiva de cinci, ceea ce din punctul de vedere al tatălui său (pe care Emil îl consideră un prost) era mulțumitor. Visul cel mai mare al tatălui lui Emile era ca fiul său să termine o școală particulară de fițe cum era Trinity. Sigur, tatăl lui nu știa cât de proastă e școala asta.     — Emile, ești un tip minunat, spuse Archie în timp ce Emile, mulțumit că vasul de sticlă era plin ochi, înșurubă la loc capacul rezervorului de benzină al mașinii.     Neîncrezător, mereu în gardă, Emile ridică privirile. Nu era niciodată sigur dacă Archie Costello vorbește serios sau nu. Emile nu se punea niciodată cu Archie."