Razvan Mazilu. De la dans la musical

Volumul reprezintă o ”fotografie” dinamică a artistului Răzvan Mazilu, dansator, coregraf, regizor. Nu este nici un bilanț de carieră, nici o monografie sau lucrare academică, ci o perspectivă caleidoscopică, construită din observațiile și retrospectivele Sandei Vișan, din dialogurile vii cu Răzvan Mazilu, din fragmente de cronici și interviuri, fotografii din spectacole, dar și din mărturiile altor artiști și personalități culturale, precum: Maia Morgenstern, Marina Constantinescu, Rodica Mandache, Dragoș Galgotiu și mulți alții.   Totul, pentru a surprinde cât mai autentic, personalitatea unui artist polimorf: expresiv dansator , inspirat creator de costume, exigent coregraf și original creator de spectacol. Un deschizător de drum, cândva pentru teatrul-dans, acum pentru musical, o formulă de spectacol complexă, mult prea puțin prezentă în spațiul teatral românesc. Dar, pentru un creator plin de inspirație, care surprinde cu fiecare nouă apariție scenică, se poate spune că acest portret nu putea fi și nu s-a dorit decât o fotografie de parcurs, a unui artist aflat în plină forță creatoare. Corpul lui Răzvan Mazilu așa e făcut de la Dumnezeu, iar marele lui noroc este că acum așa se scrie, cum e construit corpul lui. - Ioan Țugearu Probabil că mereu, în mijlocul exercițiului regizoral, Răzvan Mazilu va visa ceea ce simte intens, ceea ce îl definește, va imagina dânsul. - Dragoș Galgoțiu Lumea de fantasme ce sălășluiesc în ființa lui Răzvan Mazilu este atât de bogată, încât poate da naștere oricând celor mai neașteptate fantezii, scenice sau nu. Personalitatea lui polimorfa se manifestă cel mai bine în ficțiune, dar chiar și contactul cu realitatea înconjurătoare este întotdeauna unul mediat prin filtrul lui artistic. - Sanda Vișan Fragment din cartea "Răzvan Mazilu. De la dans la musical" de Sanda Vișan: "A scrie cu Corpul   Dintotdeauna am avut o relație dezordonată, haotică, impulsivă cu propriul meu corp. Eu nu am beneficiat de niște date naturale ideale, de calități native, care să mă ajute, nu am avut o masă musculară pe care să mi-o fac complice în dans, nu am avut șansa să mi se lucreze corpul - în anii când el se dezvoltă și se formează - pe elongație, pe întinderea mușchilor și a tendoanelor. Fără turație, fără ax, cu o săritură de furnică, a trebuit să muncesc mai mult decât alții, mai norocoși din acest punct de vedere. La început, când am descoperit dansul contemporan, am făcut totul așa, din talent, dintr-o intuiție motrică, ce mă salvă și îmi făcea corpul să se miște armonios și chiar personal. Și am învățat că trebuie să gândesc mișcarea, gestul, să îmi speculez calitățile și să îmi ascund defectele. Apoi a venit un moment în care am înțeles cum să-mi speculez tocmai defectele, pe măsură ce căpătăm curaj și totul devenea mai personal. Și să gândesc, tot timpul să gândesc ce dansez. Dânsul e pasiune și rațiune simultan. Și tot simultan se îmbină ura și iubirea față de propriul meu corp. Cu momente de revoltă, cu momente lungi, nepermis de lungi, de pauză, pentru că aveam impresia că propriul meu instrument, corpul, nu mă mai asculta, mă trădează, el însuși se revoltă."