O LUME ÎNTREAGĂ ESTE ÎN JOC. O MISIUNE PENTRU PREMIUL CEL MARE. EȘTI PREGĂTIT? În 2045, lumea noastră nu este locul în care ai vrea să trăiești. Singurele momente când Wade Watts se simte în viață sunt când evadează în OASIS, o utopie virtuală vastă, unde aproape toți oamenii își petrec zilele. Când excentricul creator al OASIS-ului moare, lasă în urmă o mulțime de enigme bazate pe obsesia lui pentru cultura pop din deceniile trecute. Iar cine le va rezolva primul va moșteni imensa lui avere și controlul total asupra OASIS. Wade reușește primul să rezolve puzzle-ul cu care începe jocul. Deodată intră în joc cu rivali care sunt gata să ucidă pentru premiul cel mare. Cursa pe viață și pe moarte a început și nu poate supraviețui decât dacă o câștigă. Fermecătoare. Un amestec între Fabrica lui Willy Wonka și Matrix. - UȘA Today Originală și imaginativă. - Entertainment Weekly Fantezia oricărui geek. - Austin American-Statesman Nebunesc de distractivă. - NPR Interesantă, comică și fabulos de antrenantă. - Cleveland Plain Dealer O parte vânătoare de comori intergalactice, o parte poveste de dragoste, toată numai inima. - CNN „«Vânătoarea», așa cum a ajuns să fie cunoscută competiția, s-a infiltrat repede în cultura globală. Aidoma câștigării loteriei, găsirea oului de Paște al lui Halliday a devenit un vis popular printre adulți și copii deopotrivă. Era un joc pe care-l putea juca oricine și, la început, s-a părut că nu există un mod corect sau incorect de a-l juca. Almanahul lui Anorak părea să indice doar că pentru găsirea oului ar fi fost esențială familiaritatea cu diversele obsesii ale lui Halliday, ceea ce a dus la un interes mondial față de cultura pop a anilor 1980. La cincizeci de ani după terminarea deceniului, filmele, muzica, jocurile și modele anilor 1980 au revenit în actualitate. Până în 2041 se purtau din nou tunsoarea cu țepi și blugii prespalați, iar reinterpretările hiturilor din anii 1980 de către formații contemporane dominau topurile muzicale. Oameni care fuseseră adolescenți în perioada aceea și care se apropiau acum de bătrânețe trăiau senzația stranie de a vedea modelele și curentele tinereții lor îmbrățișate și studiate de nepoți.“ Ernest Cline este autor de bestsellere, scenarist, tată și geek cu normă întreagă. Trăiește în Austin, Texas, cu familia lui, un DeLorean care călătorește în timp și o colecție imensă de jocuri video clasice. Este autorul romanelor Ready Player One și Armada și co-scenarist la adaptarea Ready Player One, regizată de Steven Spielberg. Fragment din roman: "Aech a trecut prin Prima Poartă la începutul zilei următoare. Numele lui a apărut în Clasament pe locul al treilea, cu scorul de 108 000 puncte. Valoarea obținerii Cheii de Bronz se mai micșorase cu 1 000 de puncte pentru el, însă valoarea trecerii prin Prima Poartă rămăsese neschimbată la 100 000. Am revenit la școală în aceeași dimineață. Mă gândisem să anunț că eram bolnav, dar mă îngrijora ca absența mea să nu iste bănuieli. Când am ajuns acolo, mi-am dat seama că nu trebuia să-mi fi făcut griji. Din cauza interesului brusc renăscut pentru Vânătoare, mai bine de jumătate din elevi și destui profesori nu se mai sinchisiseră să vină. Întrucât toți din școală îmi știau avatarul ca Wade3, nimeni nu m-a băgat în seamă. Umblând neobservat pe coridoare, am constatat că-mi plăcea să am o identitate secretă. Mă făcea să mă simt precum Clark Kent sau Peter Parker. M-am gândit că poate tata ar fi fost încântat de asta. În după-amiaza aceea, I-rOk ne-a trimis mie și lui Aech e-mailuri, încercând să ne șantajeze. A zis că, dacă nu-i vom spune cum să găsească Cheia de Bronz și Prima Poartă, va posta tot ce știa despre noi pe toate avizierele gunterilor pe care le putea găsi. Când l-am refuzat, s-a ținut de cuvânt și a început să spună oricui era dispus să-l asculte că Aech și cu mine eram elevi pe Luduș. Desigur, nu avea cum să demonstreze că ne cunoștea realmente și deja existau sute de alți gunteri care susțineau că ne sunt prieteni apropiați, așa că Aech și eu speram că postările lui vor trece neobservate. Bineînțeles însă că nu s-a întâmplat așa. Cel puțin alți doi gunteri au fost îndeajuns de isteți ca să pună cap la cap Ludușul, limerickul și Cripta Ororilor. A doua zi după ce I-rOk a dezvăluit secretul, numele „Daito" a apărut pe locul a patrulea al Clasamentului. Apoi, după nici cincisprezece minute, numele „Shoto" a apărut pe locul al cincilea. Cumva, ambii obținuseră Cheia de Bronz în aceeași zi, fără să mai aștepte miezul nopții, când se reseta serverul. Iar după alte câteva ore, atât Daito, cât și Shoto au trecut prin Prima Poartă. Până atunci nimeni nu mai auzise vreodată de avatarurile acestea, însă numele lor păreau să indice că lucrau împreună, fie că duo, fie ca parte dintr-un clan. Shoto și daito erau denumirile japoneze pentru sabia scurtă, respectiv cea lungă purtate de samurai. Când erau purtate împreună, cele două săbii se numeau daisho, iar acesta a devenit repede porecla pentru cei doi. Numai patru zile trecuseră de când numele îmi apăruse în Clasament și în fiecare zi de atunci sub el apăruse câte un nume nou. Secretul era cunoscut acum și Vânătoarea părea să fi accelerat. Toată săptămâna, am fost incapabil să mă concentrez la lecțiile ținute de profesorii mei. Din fericire mai rămăseseră doar două luni de școală și obținusem deja suficiente credite pentru absolvire, chiar dacă de acum încolo n-aveam să mai fac nimic. Așa că am plutit ca în ceața de la o oră la alta, gândindu-mă la ghicitoarea Cheii de Jad, pe care o recităm întruna în minte. Într-un sălaș de mult abandonat, Cheia de Jad căpitanul a ascuns. Dar în țignal nu poate fi suflat Decât după ce trofeele s-au strâns. Potrivit manualului meu de Literatură, o poezie cu patru versuri și rime încrucișate se numea catren, așa că aceea a devenit porecla mea pentru ghicitoare. În fiecare seară după școală, mă delogam din SIȘAO și umpleam paginile goale din jurnalul Graalului cu posibile interpretări ale Catrenului. La ce „căpitan" se referea Anorak? Căpitanul Kangaroo? Căpitanul America? Căpitanul Buck Rogers din secolul al XXV-lea? Și unde naiba se află acel „sălaș de mult abandonat"? Partea asta din indiciu părea înnebunitor de vagă."
Cauți Ready Player One în format PDF? Gândește-te la Ernest Cline.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Ernest Cline a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Ernest Cline a investit-o în Ready Player One.