Rebeliunea. Seria Rebeliunea

Rebeliunea. Seria Rebeliunea. Partea I. Regele Scoției a murit. Nobilii se luptă pentru putere, fără să știe că Edward al Angliei are planurile lui. Inspirat de o străveche profeție, visează de ani întregi la o cucerire nemiloasă, care va schimba soarta englezilor pentru totdeauna. Pe acest teritoriu divizat, într-o familie măcinată de ambiții și trădări, trăiește un băiat care se îndreaptă în forță spre maturitate. Drumul lui nu va fi niciodată simplu: va sluji dușmanul și-și va trăda prietenul înainte de a-și găsi propria cale. Dar Destinul i-a pregătit ceva. Îl cheamă Robert Bruce și povestea lui începe în Rebeliunea. „Robert Bruce este conturat cu mare versatilitate, personajul îndepărtându-se de portretul consemnat în istorie. Rebeliunea e o lectură extraordinară.“ - Fantastic Book Review „Scenele de luptă sunt senzaționale.“ - Daily Telegraph Fragment: " Strângând mai tare frâiele, Robert smuci îndărăt capul imens al lui Picior de Fier, care se împotrivea comenzilor sale. Înjură animalul printre dinții încleștați, folosind un cuvânt pe care îl învățase de la frații săi adoptivi din Irlanda, apoi își coborî lancea. - Scurtează frâul! lătră Yothre. Murmurând din nou cuvântul la adresa instructorului său, dar ținându-și ochii fixați asupra țintei, Robert își înfipse călcâiele în flancurile musculoase ale calului de luptă. Picior de Fier țâșni de-a lungul plajei, trecând iute la galop. Băiatul se aplecă înainte pentru a se acorda cu ritmul lui furios. Înaintea sa, scutul fixat pe unul dintre brațele mobile ale țintei se apropia cu iuțeală. Sacul umflat de nisip ce atârna de cealaltă parte a grinzii părea să-l aștepte. Robert atacă, repezindu-și brațul înainte. Durerea îi săgeta prin degete și, în ultima clipă, lovitura devie. Lancea lovi aerul de deasupra scutului, trecând pe lângă țintă. Robert smuci frâiele lui Picior de Fier, care se năpustea înainte, abătându-se către mare, în acea zi de un azuriu calm. Yothre țipă, dându-i indicații. Proptindu-și picioarele în scări, Robert se lăsă pc spate, oprind calul printr-o manevră bruscă și stângace care aproape că îl aruncă din șa. - Prost! îi strigl Yothre. Înc-o dată! Robert potoli calul, recăpătându-și echilibrul. Respira greu, iar durerea din degete era cruntă. Doug dintre ele erau prinse în atele, slăbindu-i strânsoarea asupra lăncii. La un antrenament, săptămâna trecută, lovise ținta dintr-un unghi nefericit cu atâta încât degetele i se dăduseră peste cap odată cu lancea, atât de tare că oasele se frânseseră. Și le îndoi, recunoscător pentru vântul răcoros și sărat, ignorând țipetele lui Yothre care-i cerea să se întoarcă. Era septembrie, dar căldura era la fel de cumplită ca în iulie. Lungă vara era înscrisă pe pielea bronzată a lui Robert, iar ziua în care împlinise doisprezece ani venise și trecuse fără vreun mesaj de la tatăl sau bunicul său. Erau plecați de trei luni. Coborând lancea în poziție, întoarse calul și îl alinie cu țintă. - Concentrează-te! strigă Yothre. Robert înghionti coastele calului de luptă. Castelul Turnberry îi umplu vederea, dar îl zări numai ca pe o umbră mătăhăloasă încoronată de o felie de cer, concentrându-și toată atenția asupra micului scut ce se apropia de el cu iuțeală. Scoase un strigăt și atacă, lovind cu vârful lăncii, fiecare parte a lui mișcându-se la unison cu calul de sub el, devenind, pentru un moment de grație, un singur trup. Lancea nimeri centrul țintei cu un pocnet și aceasta fu împinsă în lături. Brațul pivotant se roti cu iuțeală. Robert se aplecă, așteptându-se că sacul de nisip să-l lovească în ceafă, dar trecuse de el. Zâmbi. - Bine, domnișorule Robert. Înc-o dată.  Fără să-i permită lui Picior de Fier să-și încetinească trapul, Robert descrise un cerc larg, nerăbdător să dea o nouă lovitură și decis să procedeze la fel ca mai înainte. Calul de luptă se mișcă bine, supunându-se fiecărui zvâcnet al frâielor și fiecărui imbold al genunchilor lui. "