Recunostinta

Să spui mulțumesc. Să primești recunoștința celuilalt. Pare foarte simplu. „Însă, uneori, este foarte complicat”, ne asigură scriitoarea Delphine de Vigan, ea însăși protagonista unei drame asemănătoare celei din roman, mama ei fiind internată într-o instituție de boli mintale. Recunoștința urmărește destinele a trei personaje: Michka, o bătrînă doamnă odinioară sclipitoare, reporter și corector la reviste de prestigiu, căreia bătrînețea îi răpește încet-încet independență și limbajul, silind-o să se interneze într-un cămin de bătrîni; Mărie, tînăra care a fost crescută de Michka, pentru că mama ei a eșuat lamentabil, și care, dintr-odată, vede că nu mai are timp să-și exprime recunoștința; și Jerome, tînărul ortofonist de la căminul de bătrîni, care-și face meseria cu dăruire și compasiune, fiind absorbit în valsul acesta al recunoștințelor. Ceea ce-i leagă sînt amintirile din copilărie și acel „mulțumesc” pe care n-au mai apucat să-l spună, trecutul care se întoarce și le determină viața de mai tîrziu. Îi urmărim rînd pe rînd, descoperindu-le secretele și rănile vii, necicatrizate. Pe fundalul dramatic al pierderii implacabile, autoarea proiectează un fascinant joc al cuvintelor: Michka, afazică, își pierde cuvintele și inventează altele noi, răvășind și orientînd vorbirea în direcții neașteptate, adesea amuzante, dar mai cu seamă înduioșătoare.   Delphine de Vigan îi privește cu o imensă empatie pe cei foarte în vîrstă, atunci cînd viața devine o flacără firavă, care se poate stinge în orice clipă. […] Locuit de tăceri copleșitoare, acest roman luminos, scris într-un stil simplu și tandru la fel ca personajele sale, ne amintește că există atît de multă recunoștință, încît avem nevoie de ani buni înainte s-o putem exprima. -La Croix   Într-o lume în care discursul urii se dezlănțuie pe ecranele noastre, romanul lui Delphine de Vigan pare să aibă asupra Franței efectul unui balsam. - Le Devoir Ne-am putea imagina o relație apropiată între loialitate și recunoștință – să fii conștient de ce datorezi cuiva, să-i fii recunoscător, nu e acesta punctul de plecare al loialității? La un an după ce a consacrat un roman primului concept, Delphine de Vigan, care pare hotărîtă să dedice un ciclu de texte scurte legăturilor ce unesc oamenii, trece la al doilea, scoțînd la iveală o carte foarte diferită. - Le Monde