Regele Arthur 1: Sabia din stanca

    Au fost odată un băiat curios, Wart, și un vrăjitor bătrân și simpatic, Merlyn. Transformat de Merlyn potrivit planurilor sale fantastice, Wart învață de la o știucă ce înseamnă puterea, de la un uliu află ce este curajul și de la un bursuc deprinde valoarea cunoașterii. Copilul trece prin toate treptele inițierii, primește o formație de cavaler și se pregătește, fără să știe, să devină marele Rege Arthur.     Premiată în 2014 cu Retro-Hugo Award pentru cel mai bun roman, Sabia din stâncă este un fantasy în care tradiția și modernitatea se întâlnesc cu umorul și înțelepciunea, creând personaje de neuitat, de la pătrunzătorul Merlyn la eroicul Robin Wood și la Regele Pellinore, cel cu inimă caldă.       „Plină de imaginație și nesfârșit de elocvență: o carte de un farmec veșnic și universal.“ - Booklist     „Intensitate și bogăție, revelații și arabescuri uimitoare.“ - The Guardian     Fragment din romanul "Regele Arthur 1: Sabia din stancă" de T.H. White:     ”Wart se apropie a treia oară de înfricoșătoarea sabie. Întinse mâna dreaptă și, cu o mișcare lină, trase lama din stânca de parcă ar fi fost într-o teacă.     Se auzeau urale, un zgomot ca de flașnetă învârtită la infinit. După o vreme, în mijlocul acestui zgomot îl văzu pe Kay și îi dădu sabia. Oamenii strânși la turnir făceau o hărmălaie înspăimântătoare.     — Dar aceasta nu este sabia mea, zise Sir Kay.     — Alta nu am găsit, răspunse Wart. Hanul era închis.     — Frumoasă armă. De unde ai luat-o?     — Am găsit-o înfiptă în stânca de lângă o biserică.     Până atunci, Sir Kay urmărise întrecerile cu neliniște, așteptându-și rândul și fără a-și lua prea mult în seamă scutierul.     — Neobișnuit loc, zise el.     — Într-adevăr. Era înfiptă într-o nicovală.     — Ce? strigă Sir Kay, parcă trezit din somn. Ai spus cumva că sabia asta era înfiptă într-o stâncă?     — Întocmai. Era un fel de monument de război.     Preț de câteva clipe, Sir Kay rămase uitându-se năucit la el, deschise gura, o închise la loc, își umezi buzele, după care se întoarse și porni să își croiască drum prin mulțime. Îl căută pe Sir Ector, iar Wart îl urmă.     — Tată, vino puțin încoace!     — Da, băiete. Splendide căzături reușesc profesioniștii ăștia. Dar ce-i cu tine, Kay? Ești alb ca varul.     — Mai ții minte sabia aceea, pe care numai Regele Angliei o poate smulge din stâncă?     — Da.     — Ei bine, iat-o. E la mine. E în mâna mea. Eu am scos-o.    Sir Ector nu spuse nimic caraghios. Se uită la Kay, se uită la Wart. Apoi privirea îi căzu iarăși asupra lui Kay, o privire încărcată de dragoste.     — Să ne întoarcem la biserică, zise el. Ei bine, spuse când ajunseră în sfârșit la ușă, uitându-se cu bunătate, dar țintă în ochii întâiului său născut. Asta e stânca, iar aceea din mâna ta e sabia care te va face Rege al Angliei. Ești fiul de care sunt atât de mândru și așa vei rămâne, orice s-ar întâmpla. Jură-mi că tu singur, cu puterile tale, ai smuls-o din stâncă.”