Regele in galben

În închisoare… ai mult timp de gândire la dispoziție. De pildă, te gândești la reîntâlnirea cu iubita pe care ai lăsat-o în urmă. Carmady, uriașul, are acum ocazia de a verifica la cald scenariile închipuite „la răcoare“. Afară vântul roșu bate… în bar, doi clienți se bucură de liniștea dinaintea furtunii. Nu prea mult. Negăsind fața căutată, al treilea intrat își varsă amarul și gloanțele asupra tristei figuri de la bar. De ce? Numai Marlowe știe. Muzica de jazz răsună… dar nu într-un club de noapte, ci pe holurile unui hotel respectabil. Leopardi, regele trompetei, își face de cap cu câțiva amici. Fără să știe, detectivul hotelului întrerupe ultima reprezentație din viața marelui Rege. Bingo. Profesor Bingo… cel care apare la nevoie, când suferi din dragoste, și îți oferă o simplă cutiuță cu praf de prizat. Poți să o accepți sau nu. Joe o face. Și mai face ceva: o crimă perfectă sub inspirația prafului. Dar când praful dispare… Fragment din cartea "Regele în galben" de Raymond Chandler: "Ușa se închise.  Ea era cu capul gol și fără bolero.  Nu avea decât pistolul, cu siguranță pusă, deci nu putea trage. În cameră era liniște acum, în ciuda vântului. Apoi l-am auzit gemând pe podea. Fața lui era palid vineție. Am pășit în spatele lui și l-am pipăit, ca să văd dacă avea și alte pistoale, dar n-am găsit niciunul. Am scos din sertarul biroului o pereche de cătușe ce se găseau în comerț, i-am tras brațele în spate și l-am încătușat la încheieturi. Aveau să țină, dacă nu se zbătea prea tare.  În ciuda suferinței, ochii lui îmi luau măsura de coșciug. Zăcea în mijlocul camerei, tot pe partea stângă, un ins mititel, chel, contorsionat, sleit de puteri, cu buzele trase spre urechi și dinții pătați de plombe ieftine, din argint. Gura lui arată ca un put negru, iar răsuflarea venea în valuri mici, se înecă, se oprea, reîncepea, anevoioasă.  Am intrat în dressing și am deschis sertarul garderobei. Pălăria și jacheta ei erau acolo, peste cămășile mele. Le-am pus în spate, la fund, netezind cămășile deasupra lor. Pe urmă m-am dus în chicineță și mi-am turnat o porție țeapănă de whisky, am dat-o pe gât și am rămas nemișcat un moment, ascultând vântul care vuia dincolo de sticla geamului. Se trânti o ușă de garaj și un cablu electric prea lax între izolatori se izbea de clădire, producând un zgomot ca și cum cineva ar fi bătut covoare. Băutura lucra. M-am întors în living și am deschis o fereastră. Tipul de pe podea nu-i simțise parfumul de santal, dar altcineva l-ar fi putut mirosi.  Am închis la loc fereastră, mi-am șters palmele și am format numărul Sediului. "