Regina alba

    Philippa Gregory este una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de ficțiune istorică, autoarea bestsellerurilor Surorile Boleyn și Moștenirea Boleyn.        Inaugurînd un nou ciclu de romane dedicat de astă dată dinastiei Plantageneților, Regina albă zugrăvește cu o fidelitate impresionantă una dintre cele mai întunecate și mai frămîntate perioade din istoria Angliei – Războiul celor Două Roze. Mizînd pe aceeași combinație fascinantă între legenda și biografie, ficțiune și adevăr istoric, cu care și-a obișnuit cititorii, Philippa Gregory readuce la viața una dintre figurile feminine marcante ale perioadei – regina Elizabeth Woodville – și urmărește destinul uimitor al acestei femei de o neasemuită frumusețe care ajunge peste noapte, dintr-o văduvă săracă din mica nobilime, însăși regina Angliei, prin căsătoria secretă cu Edward al IV-lea. O adevărată cronică de epocă, romanul reconstituie rivalitățile permanente dintre cele două ramuri ale dinastiei Plantageneților, Casa de Lancaster și Casa de York, războaiele violente pentru supremație dintre Henric al VI-lea și Edward al IV-lea, intrigile complicate și trădările infame, alianțele îndoielnice și crimele pline de cruzime nelipsite din jocul puterii, atmosfera de teroare și nesiguranță care domnește pretutindeni în Anglia secolului XV. Autor recomandat de  Ioana Maria Lupașcu  în cadrul proiectului Libris, " Oameni și cărți ".      Fragment din roman:       „Noiembrie 1470        Înainte, când auzeam de oameni disperați care se refugiau în sanctuar, agățându-se de inelul ușii bisericii și strigându-le vorbe sfidătoare celor care urmăreau să-i captureze hoțește sau țâșnind pe culoarul dintre strane și punând mâna pe altar ca și cum ar fi jucat un joc copilăresc de-a prinselea, mă gândeam că din clipa aceea vor trăi cu vinul și anafura împărtășaniel și vor dormi în strane, având drept căpătâi pernele pentru îngenuncheat. Dar se dovedește că nu e chiar atât de rău. Locuim în cripta bisericii construite în curtea de la St. Margaret, pe teritoriul abației. E aproape ca și cum am trăi într-o pivniță, dar putem vedea fluviul de la ferestrele joase aflate pe o latură a odăii și putem zări șoseaua din partea opusă prin grilajul mic încastrat în ușă. Trăim ca o familie săracă, depinzând de mila susținătorilor lui Edward și a cetățenilor Londrei, care iubesc în continuare familia York, chiar dacă lumea s-a schimbat iarăși, familia York se ascunde și Henric e aclamat din nou ca rege.     Warwick, lordul Warwick cel în plină ascensiune, ucigașul tatălui și al fratelui meu și răpitorul soțului meu, intră triumfător în Londra, avându-l alături pe George, nefericitul lui ginere. Poate că George e spion în tabăra lor, aflat în taină din partea noastră, sau poate că a schimbat iarăși tabăra și acum spera la firimituri de la masa regală a Casei de Lancaster. Oricum ar fi, nu-mi trimite nici un mesaj și nici nu face nimic pentru a-mi garanta siguranța. Merge în urmă „făcătorului de regi” de parcă n-ar avea frate, nici cumnată, continuând poate să spere că va avea ocazia de a deveni el însuși rege.     Warwick, triumfător, îl scoate din Turn pe vechiul său dușman, regele Henric, și-l declară în stare să domnească și însănătoșit pe deplin."