La carnavalul destinului Zambetul acesta nu mi-a apartinut niciodata! A fost o masca a unei fericiri sculptata in carne, Un rol jucat neincetat la ferestrele lumii inchise. Am avut timp sa impletesc visuri Pe pragul zilelor, Sa hranesc priviri cu zboruri frante Si sa rescriu istoria unei lacrimi Pe bratele unei copilarii mutilate Intr-un accident al destinului, Pe mugurii diminetilor inca vii Si in zeci de scrisori de renuntare netrimise... Timpul nu a stiut sa zambeasca La carnavalul destinului Si nu a privit niciodata inapoi! Mai lasa-mi-l macar zece ani, i-am spus... Sa stie cat mai multi oameni ca am fost fericit! Cersetorul acesta a plecat de la mine Cu tristetea noastra in vazul lumii!
Gabriel Dragnea este un poet care cultiva complexitatea textelor, atras de comunicarea multisemantica, mereu gata sa ofere sarade cititorilor. O hermeneutica a poemelor sale solicita din plin mintea lectorului si resursele lui culturale. In acelasi timp "regizorul"-poet tine sa tulbure conformismul, el striga pe scena incit misca si pleoapele vinetii ale celui mai batran spectator al lumii. Ati ghicit cine e acela? Timpul! Iata o metafora inspirata. - Horia Garbea
