PDF

Cartea Regulamentul privind procedurile de insolventa PDF

de Marcela Comsa

Regulamentul privind procedurile de insolventa, Marcela Comsa – copertă

Cauți Cartea Regulamentul privind procedurile de insolventa PDF de Marcela Comsa? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Regulamentul privind procedurile de insolventa - Marcela Comsa

Regulamentul privind procedurile de insolvență – Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene Lucrarea Regulamentul privind procedurile de insolvență – Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene este concepută ca un instrument pus la dispoziția celor ce se pot confrunta la un moment dat cu o situație de insolvență cu element de extraneitate. Aceasta are ca obiectiv familiarizarea practicienilor dreptului (judecători, practicieni în insolvență, avocați, juriști), dar și a altor persoane interesate (posibili creditori, debitori) cu insolvența transfrontalieră prin prisma hotărârilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia procedurilor de insolvență. Deciziile CJUE prezentate în prima parte a lucrării, în număr de 30, grupate în 8 secțiuni în funcție de aspectele vizate, analizează și interpretează, în principal, dispoziții din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență, dar și alte acte normative europene cu incidență în această procedură colectivă. La fiecare cauză se prezintă situația de fapt, întrebările preliminare puse de instanțele naționale, soluția pronunțată de CJUE și considerentele hotărârii. Prin nota autorului se realizează un comentariu avizat și pertinent al cauzei respective atât din perspectiva legislației naționale române, cât și raportat la prevederile Regulamentului (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență, ce a intrat în vigoare, cu mici excepții, la 26 iunie 2017. Demersul este completat de o a doua parte, teoretică, în care se prezintă concis domeniul de aplicare al noului regulament, care a fost substanțial extins. Regulamentul (UE) 2015/848 urmărește, în principal, rezolvarea conflictelor legate de competență și de dreptul aplicabil în procedurile de insolvență transfrontalieră și asigură recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie de insolvență în întreaga Uniune Europeană. În consecință, prin dispoziții normative se soluționează aspecte de drept internațional privat. Instrumentul analizat nu armonizează drepturile materiale ale insolvenței din statele membre. Dispozițiile de drept material au un caracter de excepție și sunt de strictă interpretare și aplicare. Regulile clare se datorează, în mare parte, și valorificării jurisprudenței CJUE. Participarea autoarei ca reprezentant al Ministerului Justiției în Grupul de lucru JUSTCIV, din cadrul Consiliului Uniunii Europene, pentru negocierea Propunerii de Regulament de modificare a Regulamentului nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență, negociere finalizată cu adoptarea Regulamentului (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență (reformare), aduce un plus de valoare informațiilor furnizate.

Cauți Regulamentul privind procedurile de insolventa în format PDF? Gândește-te la Marcela Comsa.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Marcela Comsa a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Marcela Comsa a investit-o în Regulamentul privind procedurile de insolventa.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Regulamentul privind procedurile de insolventa

Cine a scris cartea Regulamentul privind procedurile de insolventa?

Regulamentul privind procedurile de insolventa a fost scrisă de Marcela Comsa.

Câte pagini are Regulamentul privind procedurile de insolventa?

Regulamentul privind procedurile de insolventa are 320 de pagini.

Unde găsesc Regulamentul privind procedurile de insolventa în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Regulamentul privind procedurile de insolventa?

Compară prețurile pe pagina cărții Regulamentul privind procedurile de insolventa sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Marcela Comsa

Ai mai jos lista de cărți scrise de Marcela Comsa. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.