Rezumat Renasterea. Seria Assassin's Creed. Vol.1 – Oliver Bowden
Roman bazat pe jocul de succes Assassin's Creed II Trădat de familiile conducătoare din Italia, Ezio începe să se pregătească pentru a deveni asasin. Ajunge astfel să fie atras în războiul secret dintre Ordinul Asasinilor și Ordinul Templierilor, care are drept scop obținerea Mărului Edenului, un artefact ce poate controla mințile oamenilor, provenit de la o civilizație străveche, superioară tehnologic. Fragment din roman: “Leonardo se grăbi să se supună, iar Ezio se întoarse pentru a-i înfrunta pe călăreți. Sabia lui, luată de la Mario, era bine echilibrată, iar calul lui era mai agil și mai ușor de strunit decât cei ai adversarilor. Dar erau bine protejați de armuri și Ezio nu avea nicio șansa să folosească armele construite cu ajutorul Codex-ului. Își împinse călcâiele în coastele calului, îndemnându-l spre inamici. Ghemuindu-se în șa, se năpusti asupra grupului, iar forța atacului îi sperie pe doi dintre caii inamicilor, făcându-i să cabreze violent. Apoi începu cu adevărat lupta cu săbiile. Ezio pară multe lovituri cu ajutorul apărătorii de pe antebrăț și profită de momentul în care un inamic fu surprins că lovitura lui nu-și atinsese ținta, pentru a-l doborî. În curând, doborî încă patru oameni, făcându-i pe cei doi supraviețuitori să schimbe direcția și să galopeze înapoi pe unde veniseră. Totuși, Ezio știa acum că nu trebuia să lase nimănui șansa de a se întoarce la Rodrigo. Galopa după ei și, când îi prinse din urmă, îi doborî unul după altul. Cercetă rapid cadavrele, însă nu găsi nimic care să-l intereseze, așa că le țâri lângă marginea drumului și le acoperi cu pietre. Se urcă din nou pe cal și se întoarse la locul unde avusese loc lupta pentru a elibera drumul de celelalte cadavre și pentru a le oferi o înmormântare rudimentară, măcar pentru a le ascunde, folosind pietre și vreascuri ce-i erau la îndemână. Nu mai avea ce să facă în legătură cu caii lor, care deja fugiseră. Ezio scapă și de data asta de răzbunarea lui Rodrigo, dar știa că Borgia nu avea să renunțe până când nu-l știa mort. Își înfipse călcâiele în coastele calului și se grăbi să i se alăture lui Leonardo. Când îl prinse din urmă, îi căutară împreună pe cei doi căruțași și-i strigară, dar degeaba. - Le-am plătit o grămadă de bani garanție pentru căruță și pentru boi, mormăi Leonardo. Bănuiesc că n-o să-i mai văd. - Poți să le vinzi în Veneția. - Acolo nu se folosesc gondole? - Sunt și o mulțime de ferme pe uscat. - Dumnezeule, Ezio, îmi plac oamenii practici ca tine! Lunga lor călătorie de-a lungul țării continuă. Trecură pe lângă anticul oraș Forli, acum un mic oraș-stat cu drepturi depline, și apoi spre Ravenna și portul său aflat la câțiva kilometri mai departe pe coastă."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Renasterea. Seria Assassin's Creed. Vol.1?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Renasterea. Seria Assassin's Creed. Vol.1 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.