Repetiție la moarte. Din spatele gratiilor Ceea ce cred că va face dificilă sau poate chiar imposibilă pentru unii din cei "de-afară" înțelegerea acestor rânduri, îl constituie faptul că închisoarea este descrisă mai puțin în elementele sale de constrângere fizică, (torturi, lanțuri, cătușe, înfometare, frig) cât mai ales ca o istorie a trăirilor interioare. Ori acest lucru este aproape imposibil de transmis. - Galina Răduleanu Cartea de față datează din perioada în care Galina Răduleanu, eliberată de abia câteva luni, rememora, nu fără melancolie, anii petrecuți în detenție. Pe lângă discuțiile ce se iscau la muncă, uneori din senin, alteori provocate de "prietenii" informatori, ea începuse și să scrie despre viața din închisoare. Tatăl ei, preotul Boris Răduleanu, care făcuse la rându-i detenție politică, îi spusese că, dacă nu va scrie, va uita.(...) După ani de zile în care multe femei nu știuseră nimic despre familie lor și nici cei din libertate nu aflaseră nimic despre ele, momentul eliberării a fost înfricoșător, cu precădere pentru cele care aveau copii. Deseori, copiii nici nu știau că ele există, căci oamenii care îi creșteau le ascunseseră adevărul pentru a-i proteja. Alteori, ei nu își recunoșteau mamele și nici nu vroiau să se apropie de ele, privindu-le ca pe niște străine. În ciuda trecerii timpului, mulți copii nu s-au putut atașa niciodată de mamele lor așa cum ar fi făcut-o dacă ele n-ar fi stat, ani la rândul, la închisoare. Poveștile care circulau printre femei, relatau situații tragice de la eliberare: părinți care au făcut infarct când și-au revăzut copiii, oameni care au divorțat și s-au recăsătorit crezând că soțul său soția nu se mai întoarce sau care au vrut să scape de stigmatul social. - Alina Urs
