Replica

Replica Lyra. Replică Gemma Două destine se împletesc într-o carte cu două fete. Pe de o parte, povestea spusă de Lyra. Pe de altă parte, povestea trăită de Gemma. Împreună, ele oferă o călătorie de neuitat într-un roman incredibil. Povestea Lyrei începe departe, pe o insulă, unde totul pare feeric. Dar, privit de aproape, Institutul Haven se vede altfel: ca un spațiu în care se cresc clandestin și se țin sub observație replici sau modele umane. Lyra este însă unul dintre cobaii care reușesc să scape. Gemma își trăiește cuminte adolescentă, până când o întâmplare o face să investigheze trecutul propriei familii, în care descoperă mai multe surprize. Printre ele, legătura tatălui ei cu Institutul Haven. Așa că pleacă în Florida, unde o așteaptă două replici și mai multe întrebări. „Două eroine complexe, două povesti tulburătoare, două aventuri inseparabile, toate într-un roman trăsnet.“ Victoria Aveyard „O lectură de neratat – sau de neuitat.“ Kirkus Reviews Fragment din roman: "Peste trei zile, cadavrul bărbatului numărul 72 încă nu fusese adus de apă pe plajă, așa cum se așteptaseră toți. La micul dejun, în ziua de după ridicarea gunoiului, Lyra le auzi pe asistente discutând despre asta. Nici-să-nu-te-gândești scutură din cap și zicea că e sigură că îl prinseseră aligatorii. Dacă ar fi reușit să ajungă pe uscat, mai spunea ea, probabil că ar fi fost împușcat imediat, nu era nimeni la câțiva kilometri în jur, doar nebuni și infractori. Și uite că bărbații aceia vin acum, adăugă ea, clătinând din cap. Așa le ziceau asistentele Costumelor: bărbații aceia. Lyra le văzuse barca în depărtare, când se îndreptă spre micul dejun: o barcă mică, elegantă, foarte diferită de barjă uzată care le aducea provizii, luă gunoiul și arătă gata-gata să se scufunde. Nu știa exact ce făceau Costumele, cine erau sau de ce veneau la Haven. De-a lungul anilor, auzise aluzii la armată, deși nu arătau ca niște soldați, cel puțin nu ca aceia pe care îi vedea uneori la televizorul asistentelor. Bărbații respectivi nu purtau haine de camuflaj. Nu aveau arme, ca gardienii. Când era mai tânără, Costumele o speriau, mai ales când toate replicile trebuiau să se alinieze în fața lor, să le inspecteze. Costumele îi deschiseseră gura să îi vadă dinții. Îi ceruseră să zâmbească, să se întoarcă, să aplaude, să arate că nu e idioată, ca evoluează, să fluture degetele sau să-și miște ochii de la stânga la dreapta. Inspecțiile încetaseră, totuși, cu mult timp în urmă. Acum Costumele se plimbau prin toate aripile, de la Administrație la Cutie, vorbeau cu Dumnezeu, apoi se întorceau cu barca pe uscat, iar Lyra era tot mai puțin interesată de ei. Aparțineau unei alte lumi. Puteau fi la fel de bine insecte care aterizează doar ca să-și ia zborul din nou. Nu contau pentru ea, nu așa că Thermoscanul, nu așa că pătuțul ei, că pervazul ei sau că înțelesurile ascunse în hieroglifele-cuvinte. În ziua aceea, chiar nu putea să se gândească la Costume sau la dispariția misterioasă a numărului 72. Ziua de după ridicarea gunoiului era luni, ceea ce însemna Testarea cognitivă, Fund-lenes și ultima ei ocazie, timp de o săptămână. Nu-și amintea când îi venise ideea să fure de la Administrație. Într-un fel, totul începuse cu dr. O'Donnell. "