Reprimarea pirateriei

Unii autori se arată dispuși să considere acest studiu ca fiind mai degrabă de domeniul trecutului. Cu toate acestea, noi credem contrariul și avem curajul să ne afirmăm independenta în fața ideilor preconcepute care au dominat majoritatea autorilor, considerând că punctul nostru de vedere este justificat de o analiză mai aprofundată a naturii juridice a infracțiunii de piraterie […] Prin studierea acestei probleme, nu ne întoarcem numai în trecutul mort: ne îndreptăm, dimpotrivă, către o regiune nouă în care forța dinamică a dreptului penal se manifestă în toată amploarea să; pe de o parte dreptul penal din vremuri apuse, pe de altă parte orizonturile noi ale dreptului penal al Societății de mâine; acestea sunt perspectivele care ni se deschid prin acest studiu Fragment: " În opinia noastră, nu numai marile, ci și continen-tele (teritoriile fără stăpân) și câteodată chiar spațiul aerian se pot afla în afara suveranității unui anumit stat. Infracțiunile comise în aceste spații sunt supuse unei re-presiuni universale. Pe de altă parte, după cum am spus, unii autori dau piraterii definiții prea largi. De exemplu, Moore consideră că „pirateria este actul de a ataca fără autorizație din partea vreunui stat orice navă, în scopul însușirii bunurilor ce aparțin acelei nave"1. Din acest punct de vedere și fără a lua în consi-derare dezvoltările ulterioare ale autorului, se pare că am putea califica drept acte de piraterie violentele comise în apele teritoriale, pe lacuri sau pe fluvii. Aducând pirateria la nivel de atac al unei nave, ar trebui să se permită repre-siunea universală pentru acțiunile săvârșite pe orice ape navigabile, ceea ce nu poate fi conceput. Cât despre Bynkershoeck, el dă pirateriei definiția următoare: Qui autem, nullius principis auctoritate, sive mari, sive terra, rapiunt, piratarum praedonumque intelliguntur. Această definiție are, ca și precedentă, dezavantajul de a nu preciza că locurile unde au fost comise actele de piraterie trebuie să se afle în afara suveranității unui anumit stat. Aplicând literal definiția, ar trebui să fie conside-rate drept pirați bandele de răufăcători care, pe cont pro-priu, trec frontiera și jefuiesc teritoriul statului vecin. Or, o astfel de infracțiune nu dă naștere, în dreptul penal contemporan, unei competențe universale, ci această competență aparține statului pe teritoriul căruia s-au comis actele de jaf sau statului ai cărui cetățeni sunt delincvenții. Nu poate fi, deci, vorba de piraterie. Senly definește pirații ca „indivizi care, fără man-dat nici patenta de la vreun stat suveran, cutreieră marile pe nave înarmate pentru a ataca și a jefui vasele pe care le întâlnesc"'. Ne putem da seama că și această definiție are, de asemenea, dezavantajul de a atribui pirateriei un caracter esențialmente maritim. Pe de altă parte, pentru că nu precizează în ce zonă a mării pot fi comise actele de piraterie, ea permite susținerea ideii că pirateria absolută sau uni-versală poate fi comisă atât în apele teritoriale cât cele internaționale, lucru pe care, cu siguranță, nu a in-tenționat să i1 susțină. Să mai amintim și definiția dată pirateriei de M. Travers, care o consideră ca alcătuită din „orice act de violență care ar putea pune în pericol siguranța generală și care este comis sub amenințarea armelor, fie pe mare fie printr-o expediție venind de pe mare". Cu toate că această definiție a savantului autor francez corespunde în multe puncte concepției tradiționale asupra actului pirateriei, considerăm necesar să aducem câteva obiecții. Într-adevăr, chiar și din punctul de vedere al concepțiilor clasice asupra naturii juridice a crimei de piraterie, definiția pare a fi prea largă, pentru că nu se limitează la actele de violență comise în apele internaționale, ci asimilează acestora și actele de violență comise prin ex-pediții venind de pe mare și, deci, pe uscat. "