Republica de la Ploiesti

    "Republica de la Ploiesti" a intrat in limbajul comun ca un alt nume dat esecului comic si nepotrivirii mijloacelor cu scopul idealizat. Daca il reducem la actiunile din ziua de 8 august 1870, episodul poate fi cu greu eliberat din registrul in care l-a fixat Caragiale. Miscarea trebuie abordata insa in contextul anilor 1866-1871. Cu tot eclectismul si incoerentele ei, a existat o gandire politica antidinastica, republicana si <democrata> care trebuie pusa in lumina. Este ambitia acestui volum, un eseu asupra ideilor politice ale vremii si asupra modului in care actorii episodului republican isi explica actiunile si deciziile.     "Republica de la Ploiesti", punctul culminant al seriei de actiuni republicane, devine astfel revelatorul unui anumit tip de republicanism parlamentar si al unei dinamici institutionale si electorale ce permite asezarea parlamentarismului. De aceea, nu putem reduce ideile actorilor de la 1870 si practicile lor electorale la simple interese conjuncturale si nici la registrul comic al lui Caragiale. <Rosiii> merita cu prisosinta sa fie luati si in serios. (Silvia MARTON)          Fragment:        „„Victima amagirii”      Care a fost atunci „crima" acestui oras? intreaba Fleva. Si raspunde hotarat: „Ploiestiul uraste regimul, cetatenii s-au bucurat cand au aflat de caderea lui." Dupa ce au aflat ca de fapt in Bucuresti nu s-a intamplat nimic, s-au retras pe la casele lor. Orasul a fost, asadar, victima unei dezinformari („victima amagirii") si a unei inscenari puse la cale de guvern ca sa se razbune impotriva acestui bastion al libertatii. Procesul este un „proces facut inimii si cugetarii" bravilor cetateni ai Ploiestiului, „din cauza convingerii lor pentru un principiu, pentru o idee". Guvernul stia ca orasul este „cetatea inamica a regimului", iar politia si autoritatile publice ar fi trebuit sa vegheze ca sa preintampine orice tulburare a ordinii. Desi era la curent ca la Ploiesti „era oarecare agitatiune" de ceva vreme, guvernul nu a luat nici o masura, sperand sa fie nevoit sa intervina pentru a restabili ordinea. Nu a fost insa cazul, intrucat planul guvernului a fost dejucat de „Intelepciunea si patriotismul ploiestenilor".      Avocatul arata astfel juratilor ca la Ploiesti nu a fost tulburata ordinea publica, ca multimea s-a imprastiat de bunavoie la aflarea „amagirii". Si ii intreaba din nou pe jurati: care este ratiunea inversunarii si a violentei cu care s-a procedat la arestarea suspectilor si a furiei cu care acuzarea cere condamnarea acuzatilor? Nicolae Fleva isi construieste in continuare apararea sub forma unui rechizitoriu impotriva guvernului si a actiunilor sale din ultimii doi ani indreptate cu precadere, spune el cu convingere, impotriva cetatenilor patrioti ai Ploiestiului, iubitori de libertate, constienti de drepturile lor si adversari convinsi ai ilegalitatilor comise de guvern.     Aceste idei, expuse cu un talent oratoric greu de contestat, permit lui Fleva sa-si construiasca apararea individuala a acuzatilor. El nu ezita sa discrediteze martorii acuzarii si declaratiile lor contradictorii sau neclare si sa expuna inadvertentele din actul de acuzare.”