Reteaua Alice

1947. În haosul de după al Doilea Război Mondial, Charlie St. Clair, o studentă americană însărcinată, necăsătorită și pe punctul de a fi alungată de propria familie, nutrește speranța disperată ca verișoara ei iubită, Rose, care a dispărut în Franța ocupată de naziști în timpul războiului, ar putea să fie încă în viață. Prin urmare, când părinții o trimit în Europa ca să-și rezolve „mica problemă“, Charlie fuge și se îndreaptă spre Londra, hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu verișoara ei. 1915. La un an de la începutul Marelui Război, Eve Gardiner arde de nerăbdare să se alăture luptei împotriva germanilor și primește această șansă atunci când este recrutată să lucreze ca spioană. Trimisă în Franța ocupată de inamic, ea se alătură fascinantei Lili, „regina spionilor“, conducătoarea unei vaste rețele de agenți secreți chiar sub nasul inamicului. Treizeci de ani mai târziu, bântuită de trădarea care, în cele din urmă, a destrămat Rețeaua Alice, Eve își petrece zilele izolată în casa ei din Londra, înecându-și amintirile în alcool. Până când o tânără americancă dă buzna pronunțând un nume pe care Eve nu l-a mai auzit de zeci de ani și pornesc împreună într-o misiune al cărei scop este acela de a descoperi adevărul... indiferent care ar fi acesta.   Rețeaua Alice aduce în prim-plan curajul nerecunoscut al spioanelor din Primul Război Mondial, reușind să creeze un echilibru perfect între intrigă plină de forță, detaliile istorice descrise cu minuțiozitate și personajele viu creionate... O ficțiune istorică desăvârșită – palpitanță, tulburătoare, o adevărată revelație. - Jennifer Robson  Fragment din romanul "Rețeaua Alice" de Kate Quinn: "Minte, Eve, s-a încurajat ea. Minte-l cum n-ai mai mințit nimeni niciodată în viața ta. S-a uitat în ochii patronului său, cu toată sinceritatea, și a declarat, fără umbră de șovăială. - Nu, monsieur. Tata îi ura pe nemți. Nu voia să le audă limba la noi în casă. A urmat încă un moment prelung de tăcere, acompaniat de ticăitul ceasului aurit. Cu toate că simțea că leșină, Eve a reușit se țină tare. - Și dumneata îi urăști pe nemți? a întrebat-o Bordelon. Nu îndrăznea să mintă de două ori la rând. A lăsat ochi în pământ și, cu buze tremurânde, a răspuns evaziv: - Când lăsă în farfurie jumătate de b-b-boeuf en croute, da, e greu să nu-i urăsc. Dar m-m-m... m-am săturat de atâta dușmănie, monsieur. Trebuie să mă înțeleg cu oamenii printre care trăiesc, altminteri n-apuc sfârșitul războiului. Bordelon a izbucnit în râs. - E un mod de-a gândi foarte diferit, nu-i așa? Și eu sunt de aceeași părere, mademoiselle. Numai că eu îmi doresc mai mult decât doar să mă înțeleg cu oamenii din jur, a spus, desfăcând brațele și arătând spre biroul luxos. Vreau să prosper. Eve nu avea nici un dubiu că i se va împlini dorința. Când pui profitul mai presus de orice - de țară, de familie, de Dumnezeu -, nu prea mai are ce să-ți stea în cale. - Spune-mi, Marguerite Le Francois, a reluat patronul, pe un ton aproape glumeț, dar Eve a rămas precaută, vrei să prosperi? Sau vrei doar să supraviețuiești? - Sunt o fată s-s-simplă, monsieur. Am ambiții modeste, a spus ea și a ridicat spre el niște ochi mari, deznădăjduiți. Vă rog să nu le spuneți celorlalți că sunt din N-N-Nancy. Dacă se află că vin de-acolo... - Te înțeleg. Oamenii din Lille sunt foarte aprigi când vine vorba de patriotism, a zis Bordelon cu o privire complice. S-ar putea să nu fie foarte îngăduitori. Stai liniștită, nu-ți va afla nimeni secretul. Eve intuia că e un om căruia îi plac secretele. Dar numai atunci când le păstra el. - M-m-mulțumesc, monsieur. Eve i-a strâns mâinile, stânjenită, a plecat capul în pământ și s-a mușcat de interiorul obrazului până i-au dat lacrimile. Lui Bordelon nu-i plăceau doar secretele, ci și o atitudine supusă. Mulțumesc. I-a dat drumul, înainte să-l enerveze cu o asemenea familiaritate din partea unei angajate, după care a făcut un pas în spate și și-a netezit fusta. - E uimitor cum reușești să-ți păstrezi grația, chiar și atunci când îți e frică, a făcut el remarcă în limba germană. Eve a ridicat capul și s-a uitat în ochii lui. Bordelon o sorbea din priviri, căutând și cel mai mic indiciu că fata îl înțelesese. Eve a fluturat dezorientată din gene. - Monsieur? - Nu-i nimic, a zis el și i-a zâmbit, în sfârșit. Eve a răsuflat ușurată, de parcă scăpase de la moarte. - Poți pleca. Până să coboare la parter, își făcuse răni în palme cu unghiile, dar a realizat că trebuie să descleșteze pumnii, înainte de a-i da sângele. Pentru că Rene Bordelon ar fi observat imediat. Sigur ar fi observat Ți-a trecut glonțul pe la ureche, s-a gândit, după ce a început tura.”