Poezia lui Sergiu Hațegan, un tânăr de doar 17 ani, izbucnește din interior, îmbrăcând expresiv un șuvoi emoțional abundent și adesea îndărătnic…..în același timp, avem în față o desfășurare lirică muncită și căutată, denotând un autor extrem de ambițios și de preocupat să găsească formule de exprimare cât mai expresive, cât mai adecvate vulcanului de simțăminte, temeri și credințe în ceea ce face și miezului profund pe care vrea să-l comunice, nu să-l înțeleagă ci să-l releve. [...] Titlul volumului este voit contradictoriu și interpretabil în cheie poetică: Revelatio: căutările eului liric….Iar toate aceste eforturi (și munci!) au un singur scop, cel de a atinge starea de grație, profund poetica… Căutarea are uneori trimiteri clasice, în titluri de poezii ce pot părea căutate și pretențioase, ele ascunzând, de fapt, lumi și constelații, în vibrații astronomice ce fac legătura cu elemente cosmice concrete, dar și cu lirica unor autori romantici importanți. (Lucian-Vasile Szabo)
Fragment din volumul de poezii: „Gloria in excelsis absurdum Trecutul e poveste. Lumea în final, dezgolită de iluzii se învârte sprinten, în noul haos descoperit, lipsit de puncte fixe, sunt un simplu înotător, prins fără scăpare, în glorioasa vâltoare, recipientul patimilor mele, nu mă pot desparte de ele, dar în vârtej iau frâiele apuc coama spumoasă a curentului și, dezlănțuit cu precizie, fiecare pasiune-nvolburată se-ntrupează în opere de artă, desăvârșite cu finețe, controlate, dar eliberate, de secretul meu, absurdul atotputernic, existența-mi cutremurătoare se revărsă asupra malurilor veșniciei. Trăiască Absurdul!”
