Rezumat Revista romana de drept comercial Nr.2 Aprilie-Iunie 2020 – * * *
Revista română de drept comercial. Numărul 2: Aprilie - Iunie 2020
Inițiativa publicării unei noi reviste de drept comercial a fost determinată de un lucru îndeobște cunoscut de noi toți: absența de mai bine de 5 ani a unei tribune de dezbateri a problemelor având ca obiect reglementarea juridică privind activitatea comercială. Revista română de drept comercial se înscrie în gama periodicelor de specialitate, propunându‑și să reunească în paginile sale articole, studii, dezbateri, comentării și note de jurisprudență în materia dreptului comercial dar și în materii conexe acestui domeniu al dreptului. Revistă își propune să pună la dispoziția teoreticienilor și practicienilor dreptului un spațiu de dezbatere pentru numeroasele probleme pe care le ridică materia dreptului comercial, și se adresează în egală măsura lor, dar și studenților și tuturor acelora care practică activitatea economică (comerțul). Avem onoarea și privilegiul de a scoate revista cu sprijinul unui Consiliu științific alcătuit din personalități marcante ale lumii juridice, totodată reprezentanți ai unora dintre cele mai reprezentative universități din România, și cu sprijinul unui Colegiu de redacție alcătuit din personalități recunoscute ale domeniului, animate de dorința ca acest periodic să devină un etalon al cercetării juridice în domeniu. Sistemul unitar de reglementare a dreptului obligațiilor civile și comerciale, consacrat de Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 cu modificările ulterioare, și teoria monistă construită în jurul acestuia, deși nu au însemnat dispariția dreptului comercial, ci doar o schimbare a fundamentelor dreptului comercial, concepție exprimată în numeroase lucrări de specialitate, au făcut ca știința dreptului comercial și individualitatea sa să facă obiectul a numeroase dispute doctrinare. Fără a dori aici să dezvoltăm o teorie, ci doar să transmitem un mesaj, dreptul comercial a continuat să existe și după adoptarea Codului civil 2009, având atât un fundament constituțional (art. 135 din Constituția României), cât și un fundament real – comerțul – care este economia de piață în acțiune și care are și trebuie să aibă o reglementare juridică. Raporturile juridice ce iau naștere din activitatea economică și reglementarea lor stau la baza dreptului comercial, ca subramură a dreptului civil. Revista română de drept comercial continuă tradiția revistelor de specialitate în domeniu, Revista societăților și a dreptului comercial, fondată în 1924 de Profesorul M.A. Dumitrescu, Revista de drept comercial și studii economice, apărută în perioada 1934‑1947 sub conducerea Profesorului Gheorghe Trască și Profesorului Anton Chemale, și Revista de drept comercial, apărută în perioada 1991‑2014, condusă de Director C. Jornescu și redactor‑șef Gheorghe Tigaeru, fără a se declara neapărat succesoarea acestor publicații. Încetarea apariției acestor periodice de specialitate a determinat ca numeroase studii care interesează această materie să fie publicate în reviste cu o mai mare arie de cuprindere a materiilor științei dreptului și deci mai anevoios accesibilă celor interesați de domeniu. Revistă își propune să adune laolaltă redutabili specialiști ai doctrinei și practicii dreptului comercial și să relanseze spațiul științific de exprimare a ideilor doctrinare și practice din această materie vastă, în care se înscrie dreptul societar, dreptul maritim și fluvial, dreptul bancar, dreptul consumatorilor, dreptul comerțului internațional, dreptul european (comunitar) al afacerilor, dreptul insolvenței, dreptul transporturilor, dreptul contractelor și obligațiilor reglementate de Codul civil dar și de legi speciale aplicabile în domeniul activității comerciale etc. De asemenea, își propune să reunească și să facă cunoscute opinii și idei în materii aflate în strânsă conexitate cu materia comercială, cum ar fi materia dreptului fiscal al afacerilor, materia dreptului penal al afacerilor, materia proprietății intelectuale cu ramificații în domeniul economic etc. Va cuprinde trei rubrici: - Rubrica „Doctrina”, unde teoreticienii și practicienii dreptului, că garanți ai rigorii științifice, analizează în articole de fond instituții juridice importante și actuale ale dreptului comercial și furnizează soluții originale în problemele abordate, cu accent asupra practicii. În cadrul rubricii „Doctrina” pot exista, în raport de materialele acceptate pentru publicare, mai multe subrubrici, împărțite pe subdomenii ale dreptului comercial: societăți și alte grupuri; întreprinderi în dificultate; drept bancar, credit și titluri de credit; contracte și obligații comerciale; dreptul consumatorilor; dreptul transporturilor și drept maritim și fluvial; regimul fiscal al afacerilor; drept penal al afacerilor; drept european al afacerilor; dreptul comerțului internațional. - Rubrica „Jurisprudența comentată și adnotata” va cuprinde hotărâri rezumate ale instanțelor judecătorești naționale, ale instanțelor arbitrale și ale instanțelor comunitare care dezleagă probleme cu relevanță în dreptul comercial, însoțite de un comentariu sau de o adnotare. Această rubrică poate cuprinde și un sumar de jurisprudență, ca sursă de documentare. - Rubrica „Actualitați” va cuprinde știri și informații de specialitate, propuneri legislative, modificări legislative, tendințe actuale, interviuri cu personalități juridice din țară și străinătate, recenzii, medalioane sau prezentări ale Conferințelor organizate în materia dreptului comercial în parteneriat cu editorul RRDC precum și breviare informative despre întâlniri, conferințe, simpozioane etc. organizate pe diverse teme de drept comercial, în țară sau străinătate. Revistă va avea apariție trimestrială. De asemenea, revista își propune să obțină indexarea în bazele de date și să dobandească un factor de impact semnificativ. [...] - Director, Redactor-șef, Prof. univ. dr. Stanciu D. Carpenaru Dr. Nicoleta Țăndăreanu
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Revista romana de drept comercial Nr.2 Aprilie-Iunie 2020?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Revista romana de drept comercial Nr.2 Aprilie-Iunie 2020 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.