Numărul 6 debutează cu rubrica Jurisprudență, în care sunt reunite hotărâri judecătorești, unele dintre acestea însoțite de comentarii, ce privesc probleme actuale, controversate sau neobișnuite din practica instanțelor. Acestea sunt ordonate pe secțiuni, în funcție de materia tratată. Dintre acestea, amintim hotărârile însoțite de comentarii: • Obligație afectată de modalități. Diferența dintre termen și condiție (judecător Anamaria Câmpean) • Retragere asociat. Lipsa calității procesuale pasive a celorlalți asociați. Stabilirea drepturilor patrimoniale ale asociatului retras. Determinarea impozitului datorat pentru aceste drepturi (judecător drd. Claudiu Daniel Falcan) • Anulare act administrativ. Autorizație de construire pentru mansardarea imobilului. Nevalabilitatea acordului proprietarilor vecini (judecător dr. Carmen Adriana Domocos) • Deshumare. Alte motive decât stabilirea cauzelor morții. Obligarea parohiei la deshumarea defunctului înhumat din eroare peste locul de veci aparținând altuia. Neîmplinirea termenului de un an de la data înhumării defunctului (asist. univ. drd. Silviu-Dorin Șchiopu) • Suspendarea actului administrativ. Autorizație de construire emisă în temeiul unei hotărâri judecătorești. Neîndeplinirea condițiilor legale privind suspendarea actului administrativ (judecător dr. Carmen Adriana Domocos) • Respectarea demnității în muncă. Încetarea hărțuirii morale. Sarcina probei. Caracterul neîntemeiat al cererilor (judecător dr. Lucia Uta) • Tentativă de omor cu reținerea scuzei provocării. Recunoașterea învinuirii. Reducerea succesivă a limitelor de pedeapsă, conform art. 79 alin. (1) C. pen. (judecător dr. Carmen Adriana Domocos) • Hotărâre de condamnare. Alte obligații ale condamnatului prevăzute de Legea nr. 76/2008 (judecător dr. Carmen Adriana Domocos) În rubrica Dezbateri RRDJ, autorii tratează probleme întâlnite frecvent în practica instanțelor judecătorești. Astfel, în acest număr veți putea citi următoarele articole: 1. Efectele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României. Orientări și tendințe jurisprudențiale la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție (judecător dr. Nela Petrișor) 2. Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. pr. pen. (judecător dr. Sandel Lucian Macavei) 3. Jurisprudența referitoare la aplicarea avertismentului pentru contravențiile în care legea specială nu prevede această sancțiune (prof. univ. dr. Tiberiu Medeanu) 4. Cererea de renunțare la judecată și taxa de timbru (judecător dr. Andreea Tabăcu) 5. Aplicarea directă a dreptului Uniunii Europene în contextul în care înțelesul normelor europene a fost deslușit de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (magistrat-asistent dr. Ioniță Cochintu) 6. Competența de executare silită în cazul creanțelor bugetare revine executorilor fiscali. Clarificări (consilier superior Adela Safta) 7. Instanța competență să soluționeze cererile având ca obiect înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență cu măsură de protecție alternativă a tutelei (conf. univ. dr. Andreea Drăghici) 8. Aspecte controversate din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și din jurisprudența Curții Constituționale referitoare la delimitarea, pe de o parte, a noțiunilor de „autoritate publică” și „instituție publică” și, pe de altă parte, a noțiunilor de „autoritate publică” și „autoritate publică asimilată” în materia operatorilor care prestează servicii de utilitate publică în baza unui contract de furnizare (conf. univ. dr. Oliviu Puie)
