Cartea Revolta celor rai. Seria Eliberarea tinutului Oz. Vol.2 PDF

Revolta celor răi este cartea a doua din seria Eliberarea ținutului Oz Misiunea lui Amy Gumm este departe de a se fi încheiat: tânăra trebuie să elibereze ținutul Oz de sub tirania maleficei Dorothy Gale. Ușor de spus, greu de făcut, căci singurul mod de a scăpa de Dorothy este să scoată inima Omului-de-Tinichea, să fure creierul lui Sperie-Ciori și să ia curajul Leului, un amănunt pe care Mombi a uitat să i-l spună. Având-o drept unic aliat pe misterioasă prințesă Ozma, Amy pornește, așadar, într-o nouă aventură, mai ales că și dragul ei Kansas este în pericol. Primejdii nebănuite pândesc la tot pasul, iar cele două prietene trebuie să fie mereu cu ochii în patru, pregătite pentru REVOLTA CELOR RĂI!   Paige continua să dezvolte viziunea distopică pe care o are asupra poveștilor clasice, oferind cititorilor versiuni întunecate ale unor personaje născocite în vremuri mai senine. Volumul […] o poartă pe Amy pe tărâmuri de basm, iar, în final, aceasta se întoarce, inevitabil, în Orașul de Smarald pentru o altă confruntare sângeroasă. - Kirkus Reviews   Vrăjitorul din Oz, așa cum nu l-ai mai văzut vreodată! - Teen Vogue   Lumea construită de Paige este captivantă și o îmbogățește în mod real pe cea imaginată de L. Frank Baum. - ALA Booklist Fragment din cartea "Revolta celor răi. Seria Eliberarea ținutului Oz. Vol.2" de Danielle Paige: "Ținutul Oz nu schimbase nimic din toate astea. Mă făcuse doar mai puternică. Acum aveam forța să înving în oricare luptă intram. Și știam asta.  Am deschis ochii încet. Norii din jur păreau să se fi ridicat puțin. Nu puteam fi sigură că nu era doar rodul imaginației mele, dar știam că, într-un astfel de loc, imaginația și realitatea sunt cam același lucru.  Nu o mai țineam de mână pe Ozma, dar chiar și fără s-o văd, știam că era lângă mine. Știam că ea, în felui ei stupid și absurd, fusese cea care mă ajutase să trec peste asta. Oare ce îi arătase ei Negura Îndoielilor?  - Cine urmează? am strigat eu în neant. Mai sunt fantome pe-acolo? Când însă am primit răspunsul, parcă mi-a părut rău că nu ținusem întrebarea doar pentru mine. Ceața păstrase arma cea mai puternică pentru final: Dorothy.  Și nu doar vocea ei. Era acolo, în carne și oase, plutind la câțiva metri deasupra pământului, chiar în mijlocul drumului, mândră și autoritară, cu pantofii ei fermecați roșii. La început nu a părut să mă observe, dar când a făcut-o, fața i s-a îmblânzit, căpătând o expresie dezarmânt de blândă, cumva la limită cu milă. În loc să țipe, să mă insulte sau să-mi spună ce ratata sunt, a zâmbit.  - Știam că vei ajunge aici în scurtă vreme, a spus ea pe neașteptate. Sperie-Ciori nu m-a crezut, dar eu i-am spus că ești prea deșteaptă ca să asculți fantasmele. Sunt niște mincinoase. Închipuiri. Eu te cunosc mai bine decât ele, asta e sigur. Noi două semănăm, să știi.  - Da, toată lumea spune asta, am replicat. M-am apropiat încet de ea, fără să știu prea bine ce să fac mai departe. Nu era cu nimic diferită de ceilalți, doar că pe ea puteam s-o văd. Dar dacă era o plăsmuire a imaginației mele, oare va dispărea când n-o s-o bag în seamă sau tot va trebui să mă lupt cu ea?  Era o plăsmuire a imaginației mele, nu?  Dorothy a ridicat din umeri.  - Ei, hai! a spus ea. Nu mai face așa! Suntem la fel. Două fete simple de la fermă, departe de casă. Practic, am putea fi surori."