Revolutia din 1989. Invinsi si invingatori

Moment controversat al istoriei României, evenimentele din decembrie 1989 dau naștere și astăzi unor dezbateri aprinse cu privire la caracterul lor – a fost revoluție, revolta populară sau lovitura de stat? „Momentul fondator” al României democratice, după mai bine de 50 de ani de regimuri dictatoriale, Revoluția din decembrie 1989 a devenit granița în timp între două regimuri politice și între două lumi. Din cauza caracterului lor violent și a numărului mare de victime, evenimentele din decembrie 1989 au lăsat urme distincte în memoria colectivă și în cea istorică, precum și în felul în care a fost percepută, la nivel individual sau colectiv, ideea de revoluție după prăbușirea comunismului.   Ce au urmărit participanții? Ce rol a jucat Securitatea, principalul organ represiv al regimului? Cît adevăr există în teoria unei intervenții externe? Ce nu s-a spus despre procesul soților Ceaușescu? Care este raportul dintre adevărul juridic și cel istoric cu privire la cele întîmplate în decembrie 1989? Care sînt preliminariile și principalele etape ale prăbușirii și preluării/transferului de putere? Ce au declarat actorii implicați? Cum s-au desfășurat luptele pentru controlul instituțiilor și în ce împrejurări s-au înregistrat victime în rîndul militarilor și al civililor? Cum pot fi contextualizate internațional evenimentele? Acest volum colectiv aprofundează, rediscută și reevaluează Revoluția Română cu metode de analiză specifice unor domenii diverse: istorie (politică, militară, socială), drept, relații internaționale, științe politice ș.a. Toate aceste cercetări pot fi subsumate clivajului dintre învinși și învingători, important pentru prezentul societății românești. Volum coordonat de: Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Șandru Fragment din volumul "Revoluția din 1989. Învinși și învângători" de Anneli Ute Gabanyi: "Liderul român și-a exprimat preocuparea față de situația din unele țări socialiste, apelând la Gorbaciov să intervină în sensul de a corecta evoluțiile din cadrul acestora, considerate periculoase. „Înțelegem perfecționarea, înnoirea", sublinia Ceaușescu, „dar forma în care se acționează pune foarte serios în pericol nu numai socialismul, ci și existența partidelor comuniste din țările respective. Dacă se lăsă să se continue acest curs, se va ajunge la o situație foarte gravă. Oricum, nu se poate spune că în aceste țări socialismul nu a realizat nimic. Cred că Uniunea Sovietică, mă refer la Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, poate să aibă în această privință un anumit rol - nu pe cale militară. Pentru a ajuta la o mai bună orientare, așa cum ați început astăzi să vorbiți de o orientare mai bună a acestor țări [...], cred că, în orice caz, trebuie reflectat foarte serios la felul în care se acționează în unele țări". În context, liderul român s-a arătat extem de preocupat de soarta liderului est-german, Honecker, și a celui bulgar, Todor Jivkov, debarcați deja de la conducere. În ședința Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 11 decembrie 1989 s-a făcut aprecierea că în cadrul întâlnirii dintre cei doi secretari generali s-a exprimat dorința comună de „a se acționa în continuare pentru extinderea conlucrării" dintre cele două partide și state, atât pe plan bilateral, cât și în domeniul vieții internaționale. În același cadru a fost subliniată „necesitatea de a se organiza în cel mai scurt timp o consfătuire la nivel înalt a țărilor socialiste, în vederea discutării în comun a problemelor legate de dezvoltarea construcției socialiste în aceste țări". Era de așteptat ca, măcar cu această ocazie, liderul român să înțeleagă că în majoritatea țărilor socialiste europene dispăruseră de pe scena politică, ca urmare a schimbărilor produse în acestea, reprezentanții vechii gărzi, singurul dintre cei cunoscuți fiind Jaruzelski, devenit între timp președinte al Poloniei. Nicolae Ceaușescu rămânea convins că politica internă pe care o promova era justă, respingând orice modificare a acesteia. Referindu-se la această întâlnire, Mihail S. Gorbaciov avea să scrie în memoriile sale că Ceaușescu „producea o impresie stranie: strălucirea din ochi, o stare de anumită obsesie și totodată un fel de întârziere în reacții. Îl speria mersul evenimentelor și s-a interesat de opinia mea în legătură cu aceasta". În fața tăvălugului evenimentelor izbucnite la Timișoara, Nicolae Ceaușescu vedea cauza acestora în amestecul din afară, ignorând adevăratele motive ale revoltei populare. În cadrul ședinței Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989, liderul român atrăgea atenția asupra faptului că România se află în stare de război și „tot ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în Germania, în Cehoslovacia și în Bulgaria acum și în trecut în Polonia și Ungaria sunt lucruri organizate de Uniunea Sovietică cu sprijinul american și al Occidentului."