Revolutionary Road

     Frank și April Wheeler s-au considerat întotdeauna un cuplu deosebit, dar, după ce au adus pe lume doi copii, au ajuns să se împace cu o existență convențională într-o suburbie din Connecticut. Tânjind după o viață mai puțin mărginită, April îl convinge pe Frank să se mute cu familia la Paris, dar, încet-încet, planurile și, odată cu ele, căsnicia celor doi iau o turnură tragică.      Romanul Revolutionary Road a fost ecranizat de regizorul Sam Mendes într-un film cu Leonardo DiCaprio și Kate Winslet în rolurile principale. Pelicula a fost nominalizată la premiile Oscar, Globul de Aur și BAFTA.      „Clasici moderni Litera” pune laolaltă scriitori moderni ale căror opere au devenit deja repere clasice. Cele mai importante, mai provocatoare, mai emoționante, mai revoluționare opere din ultimii 125 de ani - cărți care vor continua să fie citite de la o generație la alta.      Fragment din volum:       “April Johnson Wheeler privi cum se depărtează fața soțului ei, îi simți strânsoarea ușoară a mîinii pe braț, îi auzi cuvintele și zâmbi.     - Rămas-bun! răspunse ea.     Îl urmă afară și rămase pe treptele de la bucătărie privind, frecându-și brațele în răcoarea dimineții, în vreme, ce el porni mașina și-i ambala motorul în soarele strălucitor. Profilul lui îmbujorat, privind cu încordare în spate, nu arată nimic altceva decât seriozitatea unui bărbat care se mândrea, explicabil, cu știința de a conduce în marșarier o mașină pe deal. Ea pași către un loc însorit din fața șopronului mașinii ca să-l vadă plecând, urmărind forma metalică a bătrânului Ford cum se face din ce în ce mai mică. La capătul aleii, când el întoarse și intră pe șosea, o lucire a soarelui pe parbriz îi ascunse fata. Ea ridică totuși mâna și flutura din ea, în caz că se uită, iar când el apăru din nou la vedere, când mașina se puse pe drum, își dădu seama că o văzuse cu siguranță. Luă curba zâmbind cu toată gura spre ea, arătos și fericit în costumul lui, cu cămașa de un alb orbitor și cravată închisă la culoare, răspunzând fluturării ei din mână cu un gest vesel; apoi dispăru.     Zâmbetul ei stărui până se întoarse în bucătărie și strânse vesela de la micul dejun băgând-o în chiuveta plină de clăbuci din care ieșeau aburi; zâmbea încă, de fapt, când văzu șervețelul de hârtie cu diagrama computerului pe el și chiar și atunci zâmbetul nu i se șterse: se lăți tremurător și se contractă într-o grimasă încremenită în vreme ce gâtul i se contracta dureros de la spasme, iarăși și iarăși, apoi lacrimile izbucniră și începură să-i curgă pe obraji, la fel de repede pe cât reușea să și le șteargă.”