Robinson Crusoe

Robinson Crusoe este, fără doar și poate, un personaj simbol al literaturii universale. Un aventurier sânge-pur, ce nu reușește să-și găsească locul în confortul firesc al vieții, își ia destinul în mâini și pleacă de acasă în căutarea unui nu știu ce, spre un nu știu unde, hazardându-se astfel într-o poveste deopotrivă captivantă, fascinantă. Supraviețuitorul a 28 de ani de solitudine pe o insulă virgină înfățișează pentru mulți un ideal – oare nu ne-am închipuit nicicând într-o astfel de ipostază, drept unici guvernatori ai unei insule tropicale cu vegetație luxuriantă, trăind o viață tihnită și sărăcită de stres și griji? Daniel Defoe izbutește să închipuie – și asta în urmă cu circa 3 secole, cea mai reputată poveste cu naufragiați, “a unei vieți plină de aventuri, o viață cârmuită de voia providenței și atât de variată, cum nu se găsesc multe pe lume”. O carte pe care e inutil să o propun spre lectură, fiindcă se recomandă de la sine. Păcat însă de cei în mâinile cărora acest titlu nu se oprește, fiindcă nu vor putea discerne între originalitatea rândurilor sale și imitațiile inspirate de soarta lui Robinson Crusoe, a naufragiatului în genere. Doar citind-o vom naufragia, la rândul nostru, din gălăgia unui ocean mirean, citadin și agasant în acalmia unei oaze de aventuri inegalabile. Filele acestui roman depănate în copilărie trezesc aceleași fantezii și în împovărata maturitate, însă în timpul acesteia din urmă o asemenea deconectare literară poate fi savurată cu o mai mare poftă, reactualizând-o și privind-o drept un suvenir binemeritat al copilului din noi.