Robotii 3: Soarele gol - Asimov

Soarele gol. Al treilea volum din seria Roboții Robotul pozitronic era simbolul superiorității spațialilor asupra pământenilor. Semăna suficient de mult cu o armă. Crearea roboților cu creier pozitronic a schimbat complet cursul istoriei și a permis existența unei planete a izolării voite. Simpla idee că doi oameni s-ar putea întâlni față în față provoacă repulsie și teamă. Când pe Solaria un om este ucis cu sânge rece, solarienii nu pot rezolva misterul crimei fără ajutorul unui pământean. Detectivul Elijah Baley și R. Daneel Olivaw trebuie să descopere dacă au fost încălcate Cele Trei Legi ale Roboticii sau dacă este vorba despre o conspirație care ar putea amenința întreaga Galaxie. Spațialii ne-au făcut să ne simțim inferiori, iar noi ne-am ascuns de ei. Ca să evităm ciclul distructiv de revoltă și represiune, trebuie să concurăm cu ei, să-i urmăm dacă trebuie, să-i conducem dacă putem.   Seria Roboții • Eu, robotul (1950) • Caverne de oțel (1954) • Soarele gol (1957) • Roboții de pe Auroră (1983) • Roboții și Imperiul (1985) Fragment din romanul "Roboții: Soarele gol" de Isaac Asimov:   „— Trebuie să-ți spun, partenere Elijah, că această concluzie este evidentă, zise Daneel pe nepregătite. Baley îl privi surprins pe partenerul lui robot. — De ce evidență? întrebă el. — Chiar doamna afirmă că era singura persoană care l-a văzut sau l-ar fi putut vedea pe soțul ei. Situația socială de pe Solaria este de așa natură încât nici ea nu poate prezenta altă variantă plauzibilă. Cu siguranță că agentul Gruer consideră că e rezonabil, ba chiar obligatoriu ca un soț solarian să nu se poată vedea decât cu soția lui. Cum o singură persoană se putea afla la distanță la care-l putea vedea, o singură persoană îl putea lovi și o singură persoană poate fi ucigașul. Sau, mai degrabă, ucigașă. Îți aduci aminte că agentul Gruer a spus că o singură persoană ar fi putut s-o facă. Consideră imposibil să fi fost oricine altcineva. Ei bine? — A mai spus și că nici această persoană n-ar fi avut cum s-o facă. — Probabil se referea la faptul că la locul crimei nu s-a găsit nicio armă. Poate că doamna Delmarre ne-ar putea explica această anomalie. Făcu un gest, cu politețe rece de robot, spre locul unde stătea Gladia, aflată încă în raza vizuală, cu ochii în jos, cu gura încleștată. „Pe Iosafat", își zise Baley. „Am uitat de Gladia." Poate că iritarea îl făcuse să uite. Se gândi la Daneel, care-l înfuria cu felul lui lipsit de emotivitate în care aborda problemele. Probabil că îl deranjau chiar propriul lui comportament și modul emoțional în care trata cazul. Nu stătu însă să analizeze acest aspect. — Deocamdată, asta e tot, Gladia, zise Baley. Oricare ar fi formula de încheiere, întrerupem legătura. La revedere. — Uneori se spune „Vizionare încheiată", dar mie îmi place mai mult „La revedere”, spuse ea încet. Pari tulburat, Elijah. Îmi pare rău. M-am obișnuit ca lumea să creadă că eu am comis crima, așa că nu e cazul să fii îngrijorat. — Tu ai făcut-o, Gladia? întrebă Daneel. — Nu, spuse ea supărată. — La revedere, atunci. Încă vizibil supărată, Gladia dispăru. Pentru o clipă, Baley mai simți înfiuența ochilor cenușii de-a dreptul remarcabili. Chiar dacă spusese că s-a obișnuit ca lumea s-o creadă ucigașă, era evident o minciună. Supărarea ei era mai sinceră decât lăsase să se înțeleagă din cuvinte. Baley se întrebă de câte alte minciuni era capabilă.”