Rolul mamei in educatia copiilor

    Mama este că și drojdia care dospește toată familia. Prin frumusețea ei, nu exterioară (și pe aceasta Dumnezeu i-o dă), ci prin frumusețea lăuntrică a sufletului. Deseori chiar și această frumusețe exterioară este distrusă de urâțenia lăuntrică și cea care odinioară era frumoasă devine acum respingătoare. Când există frumusețe lăuntrică, atunci omul se înfrumusețează și la exterior… Atunci chipul îi strălucește și te bucuri când vezi un astfel de om. Așadar mama este chemată să aibă această frumusețe lăuntrică și să lucreze ca drojdia…     Știți cum se folosește drojdia? Acum nu se mai frământă aluatul în casă. Noi în Sfântul Munte, pentru că frământam încă aluatul, știm asta… Pui puțin, o mână de drojdie într-o copaie cu douăzeci de kilograme de făină pe la amiază, iar în dimineața zilei următoare toată compoziția a crescut. A crescut toată făina de la acea mână de drojdie pe care ai pus-o. Sunt microorganismele care lucrează făina toată noaptea și o fac să crească. Într-un mod asemănător este chemată să lucreze și mama în familie. După ce mai înainte, cu harul dumnezeiesc, se lucrează pe sine și își redobândește frumusețea lăuntrică, după aceea sau chiar simultan trebuie să-i facă și pe ceilalți membri ai familiei la fel de frumoși, sufletește și nu trupește.     Influența stării familiei asupra stării duhovnicești a copiilor este uriașă. Sfântul spunea că sfințenia părinților se transferă la copii. Rugăciunea și îmbrățișarea tainică a copiilor de către părinți prin iubire îi face pe copii sănătoși duhovnicește. Spunea: „In familie se află o mare parte a responsabilității pentru starea duhovnicească a omului. Pentru ca copiii să scape de diferite probleme interioare, nu sunt suficiente sfaturile, constrângerile, rațiunea și amenințările. E posibil ca acestea să facă și mai rău. Îndreptarea se face prin sfințenia părinților. Deveniți sfinți și nu veți avea nicio problema cu copiii voștri. Sfințenia părinților îi scăpă pe copii de probleme. Copiii îi vor aproape pe oamenii sfinți, care au multă dragoste, care nu-i înspăimânta și nici nu se limitează la învățătură, ci le vor da pildă de sfințenie și rugăciune. Părinții să se roage în tăcere la Hristos cu mâinile ridicate și să-și îmbrățișeze copiii tainic”.     Fragment din volumul "Rolul mamei în educația copiilor" de Sava Aghioritul:     ”Părinții trebuie să fie de un cuget, în armonie, buni conlucrători în educarea corectă a copiilor lor întru învățătură și certarea Domnului. Nu trebuie să existe neînțelegeri și lucruri mărunte care otrăvesc educația întru Hristos. În numele sloganului „să nu constrângem copiii” de multe ori un părinte dărâma tot ceea ce a construit celălalt.     „Iubirea, armonia, bună înțelegere dintre părinți - spune Sfântul Porfirie - este tot ceea ce trebuie pentru copii. Oferă multă siguranță și încredințare. Purtările copiilor au legătură directă cu starea părinților. Atunci când copiii sunt răniți de comportarea rea dintre părinții lor, își pierd puterea și dispoziția de a înainta spre sporire. Se zidesc rău și edificiul sufletului lor este dintr-o clipă în alta în primejdie de a se dărâma".     Copiii și tinerii sunt dezgustați de ipocrizia și nepotrivirea dintre lucrare și cuvânt pe care o arată deseori părinții lor. De asemenea ei caută un creștinism autentic, trăit de părinții lor, și nu starea căldicică de credință și viața întru Hristos. Atunci când părinții nu se dăruiesc în întregime lui Hristos, copiii simt asta și nu vor să se integreze într-un asemenea creștinism de suprafață, care în esență nu schimbă nimic în viața lor.     „Dogma" ticăloasa care susține că „noi suntem mireni, nu suntem monahi, așa că Hristos cere mai puțin de la noi pentru mântuirea noastră", este complet greșită și „este cea care a întors lumea cu susu-n jos", după Sfântul Ioan Gură de Aur. Poruncile lui Hristos sunt aceleași și sunt valabile atât pentru monahi, cât și pentru mireni. Cel ce nu le păzește face nelucrător harul dumnezeiesc de la botez și în esență nu trăiește nimic din Hristos și din împărăția Lui. Păzește niște norme exterioare ca un prefăcut, dar provoacă respingerea celorlalți, și desigur, a copiilor lui.     În casa unde nu este trăit creștinismul autentic, ci o imitația a lui, nu există pace, bucurie, armonie, blândețe, dragoste. Lipsește Sfântul Duh. Părinții se contrazic deseori, se acuză reciproc, nu se suportă unul pe altul, trăiesc în neliniște, nefericire și mizerie, fără respect și iubire reciprocă dezinteresată între ei.”