Romaiate. Ed. 3

    Un atelier de orfevrărie din care ies numai romăiate și-a deschis, acum mai mulți ani, Dumitru Nicodim. Primele livrări au fost în cinstea lui Omar Khayyam, dar și cele care au urmat sunt un omagiu adus Maestrului întrucât îi continuă spiritul (dar și litera, forma). Ce sunt romaiatele și prin ce se deosebesc ele de rubaiate ne spune chiar autorul. Cu siguranță ele sunt un serial de bijuterii adaptate le cele mai diverse atitudini: de la cea de pietate și fervoare psaltică la cea de voluptați mai senzuale și de la elegiacă, legată de trecere, la cea glumeață și caustică. Dumitru Nicodim cânta - acum, în ediția a III-a, mai pe larg iubirea și moartea, plăcerea și tristețile, toate gravate cu finețe în versuri aproape (uneori de-a dreptul) sentențiale.    Nicodim Dumitru este inclus în Dicționarele Constantin Toni Dartu ”Personalități Romane și faptele lor, 1950 - 2000” vol. 39. A fost premiat de Uniunea Scriitorilor Filiala Brașov cu Premiul pentru poezie pe anul 2009. În domeniul beletristic a publicat volume de proză și poezie menționate mai jos.       Fragment din cartea: Romăiate. Ed. 3 - Dumitru Nicodim-Romar       “R153.     Tot ce am lăsă-voi balta și voi merge într-o țară     care nu-i pe nici o hartă unde tot ce mișcă zboară     Cu iubita mea de ceară ne-om topi de bucurie     meșterind la o vioară melodii de zbor în vrie       R154.     Când l-am văzut pe Dumnezeu trăgea de mine să mă scol     dintr-un crâmpei de minereu cu care tot cădeam în gol     L-am părăsit să stau cu voi că erați tineri și frumoși,     cu mintea și cu sânii goi. Păcat, că astăzi suntem moși       R155.     Ce-ați avut cu Tatăl Nostru alungat din casă     în pustie un sihastru a ajuns și nu vă păsa     Ați pierdut Lumina lumii și Cuvântul ce zidește     în morminte plâng străbunii; voi vă bucurați, firește       R156.     Dragoste înfometată șobolan într-un hambar     mi-ai tras sufletul pe roată, m-ai strivit într-un ierbar     Cocostârc bătut de soartă sunt bătrân și tot te caut     pentru viața mea furată să-mi mai cânți ceva la flaut       R157.     Să știți că am murit frumos așteptând să-mi dați o veste,     adevăr și nu poveste, că a venit la voi Hristos     Totuși mama ei de soartă că n-a mai avut răbdare     să-L aud cum bate-n poartă cu razele Lui de soare       R158.     Iată mi-a făcut plăcere, dinspre moarte către viață     să vă cânt o adiere pentru bună dimineața     Veți citi și înțelege c-am trecut lăsând o dâră     care nu se poate șterge; din iubire și căldură       R159.     Doamne Tu le poți pe toate; faci ce vrei, ce Ți se cere     Iată eu în prag de moarte să Te rog mai am putere     Neamul meu să nu dispară, să îl mântui de se poate     Și când vii a doua oară să-Ți citească Romăiate     R160.     Asta e Patul lui Procust, asta este Romaiată!     Lumea toată’n patru versuri; ce  e’n plus tăiem și gata!    Stă degeaba sau se zbate, omul trebuie să știe     că în viața lui nu poate da, mai mult de-o poezie“