Romania ascunsa si eterna in trei imagini narative paralele

România ascunsă și eternă în trei imagini narative paralele: Baltagul, Nopțile de sânziene, Ochi de urs de Mihail Sadoveanu Cele trei romane ale lui Mihail Sadoveanu, a căror analiză am încercat-o succesiv, ilustrează, fiecare în felul lui, câte un proiect interpretativ al aceleiași teme: țara întreagă, văzută din câte un unghi particular al unei componente a ei, proiect bazat pe câte o ecuație narativă particulară, dar, fiecare, cu soluții cu atât mai apropiate unele de altele cu cât se apropie de zona generalităților celor mai înalte și mai cuprinzătoare Este un fapt istoric, documentat printr-o întreagă bibliotecă de studii și documente, ca țara care, între cele ale continentului care o cuprinde ca și ale lumii întregi, este numită, azi, România, s-a compus, în desfășurarea istoriei, și este compusă, geografic, din mai multe țări, dintre care, unele, și astfel au fost numite: Țara Oltului, Țara Zarandului, Țara Lăpușului, Țara Hațegului, Țara Chioarului, Țara Bârsei și altele. Fiecare din aceste entități geografic-istoric-umane a avut, pe de o parte, individualitatea ei mai ales geografică, dar și istorică, etnografică etc.; dar a avut, în aceeași măsură, și temeiurile specifice de a fi componente ale unei identitați comune, supra-regionale, care le însumau în unitatea lor, de limbă, de cultură specifică, de destin istoric, chiar dacă frământat, chiar dacă temporar nerealizat, în acea cuprinzătoare formulă a lor care s-a numit, dintotdeauna, România.