România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie. Am scris această carte cu simpatie și respect față de acei oameni care, în ultima sută de ani, au încercat să construiască, în condiții grele, ceea ce, după părerea mea, merită România să fie: o țară normală, nu un caz special, nici în bine, nici în rău, ci un stat de drept, democratic, în Europa. Regimurile autoritar-totalitare din ultima sută de ani au fost susținute chiar de forțe din țară, oricât de mult s-a încercat mereu să se atribuie fascismul doar influenței germane, iar comunismul, exclusiv celei sovietice. Este, desigur, o constatare dureroasă pentru români, dar fără o analiză a acestei continuități va fi dificilă vreo schimbare fundamentală în viitor. La o sută de ani de la 1918 ar trebui sărbătoriți acei oameni care, după 1989, în ciuda statului, dincolo de acest stat, dar apoi și în importante instituții ale acestui stat, nu s-au angajat pe drumul naționalismului izolaționist și al specificității românești, ci pe drumul unei normalități europene. - Oliver Jens Schmitt Există o lamentație publică în acest moment privind lipsa unui proiect de țară… Unii spun că unirea cu Basarabia ar putea fi un proiect de țară. Construirea de autostrăzi, spun alții, este un proiect pentru următoarea mie de ani, iar alții spun că generarea de prosperitate, pur și simplu, este suficientă. Eu aș spune că instaurarea adevărului în centrul vieții publice, acolo unde a fost foarte puțin prezent în România ultimilor o sută de ani, ar fi foarte importantă; poate că acesta este motivul care a dus la dispariția încrederii în societatea românească. Încrederea în insti¬tuții și în «celălalt» este, într-adevăr, liantul cel mai important al unei democrații. - Marian Voicu Traducere de Wilhelm Tauwinkl
