Un poet cu totul special, care scrie o poezie genuină, cu deschideri spre social, dar și spre religios, ludic și sentimental, pe cât de îndrăzneț, pe atât de retractil, de o naivitate sublimă - l-aș apropia, fără teamă de a greși, de artiștii din stirpea lui Douanier Rousseau - care scrie în răspăr cu canoanele la modă în zilele noastre, atent mai degrabă să-și limpezească lui însuși orizontul existențial și să-și urmeze neabătut Calea, este Remus Damian, căruia i-am girat debutul pe vremea când lucram la Dacia și care continua să scrie, fidel unei admirabile chemări creatoare, în pofida potrivnicilor de toate felurile, convins fiind de adevărul cuprins în aceste linii: Credința le cuprinde pe toate,/ prin har ființele sporesc,/ iubirea-i sensul vieții noastre,/ prin ea și pietrele-nfloresc...
