Romanii in oglinda timpului

     Noii conducatori mondiali vor instituirea unui stat planetar care sa le permita accesul neingradit la toate pietele de desfacere.     In tara noastra, trecuta la capitalism, am resimtit cu totii acest lucru. Ni s-a sugerat chiar, din interior, ca ar fi bine sa ne uitam limba si sa invatam engleza pentru a ne putea integra mai usor in noua comunitate mondiala. Numai ca, sub aceasta presiune globalista, comunitatile regionale s-au regrupat, reafirmandu-si specificul. Numai ca, masivele emigratii recente ameninta civilizatia instituita.     Daca natiunile europene, chiar cele integrate in UE, isi redefinesc specificul, noi de ce l-am trece cu vederea?     Acestui deziderat incearca sa-i raspunda aceasta carte. Am comentat in paginile ei o parte dintre ganditorii care ne-au definit specificul, cu bune si rele: Lucian Blaga, Petre Tutea, Emil Cioran, Nae lonescu, Mircea Vulcanescu, Anton Dumitriu, Constantin Noica, Alexandru Surdu etc. Am mai comentat sculpturile lui Brancusi din punctul de vedere al spatiului mioritic teoretizat de Lucian Blaga.     Am convingerea ca o asemenea carte devine astazi absolut necesara. (Lucian Gruia)      Fragment din volum:       “EMINESCU, BLAGA, BRANCUSI — „IN MAREA TRECERE"        Eminescu, Blaga si Brancusi sunt fara indoiala cei mai reprezentativi artisti-ganditori ai culturii noastre. Ei se aseamana din mai multe puncte de vedere, dintre care cele mai importante mi se par a fi urmatoarele doua:     1. au vrut sa creeze universuri proprii (Eminescu a intentionat sa redea prin versuri, proza si drama istoria universala cu arc de bolta istoria noastra; Blaga a construit cel mai unitar sistem filosofic romanesc pana in prezent, cu rezonanta in opera sa literara; Brancusi a tins sa sculpteze formele prototipurilor fiintelor terestre care sa ocupe toate mediile de viata, dupa model mitico-biblic);     2. viziunea care i-a unit este specific romaneasca.     Sa urmarim succint ce au realizat acesti titani in „marea lor trecere" terestra.        Eminescu      Pornind de la afirmatiile lui Nicolae Iorga si cercetarile lui George Calinescu, Constantin Noica ajunge la concluzia ca Eminescu este „omul deplin al culturii romanesti". Filosoful considera foarte fericite urmatoarele sintagme ale lui Nicolae Iorga despre poetul nostru national: Eminescu este „expresia integrala a sufletului romanesc"; „un om complet, intr-o vreme in care ceea ce este mai necesar pentru noi este aceasta refacere a omului complet, pe care timpurile noastre l-au sfaramat in fragmente, distrugand omenirea in insasi esenta ei initiala si definitiva" si ca opera sa este „cea mai vasta sinteza facuta de un suflet de roman."      Coroborand aceasta afirmatie cu rezultatele cercetarilor lui George Calinescu (Opera lui Mihai Eminescu - Editura pentru literatura, 1969), din care rezulta ca poetul national urmarea sa creeze un univers in semicerc „avand ca orizont nasterea si moartea lumii, intre care se intinde arcul istoriei universale (...)”, in care istoria nationala ar fi ocupat un loc important, se poate deduce ca Eminescu tindea sa devina un spirit universal, pe filiera specific romaneasca."