Melancolia mi‑a umplut ca un narcotic întreaga ființă, paralizându‑mă. Zilele se scurg monoton, exasperant de egale, nemaiadaugând nimic unei existențe vide, fără orizont, doar nopțile‑mi aduc somnul, uitarea, alinarea chinului de a fi… …Mi‑am amintit iar de Nadia, femeia pe care vreme de mai mulți ani am numit‑o, romantic, dragostea vieții mele.
Firește c‑am iubit‑o, cum altfel? Era frumoasă, inteligență, senzuală și, mai presus de toate, era (sau cel puțin voia să pară) o artistă.
Povestea gloriei și decăderii acestei iubiri am scris‑o într‑o vară fierbinte, când tiranica voința de a trăi îmi aducea mereu în minte scene lubrice din timpul când eram împreună.
Romant de dragoste, de moarte etc.
