Și viața a continuat să meargă mai departe... Am păstrat între noi relații mai subțiri ori mai solide. L-ați sunat săptămâna asta pe colegul de bancă dintr-a XII-a? Ei!, atunci înțelegeți ce vreau să spun. Între multe altele, am mai mers și la teatru. De fiecare dată, cu o greu suportabilă panică interioară. Frica, da. Frica de a nu sări pe scenă, așa cred. (...) Așa cum se întâmplă, lucrurile astea ne-au legat și mai tare. Am început să ținem legătura mult mai strâns, iar în 2014, la 40 de ani de la„Pescărușul Johnatan Livingston", ne-am întâlnit la o masă mare într-un restaurant din centru. A fost atât de frumos, încât am repetat mișcarea peste câteva zile! Acum știu că, într-adevăr, nimeni și nimic nu ne poate despărți.
