Carte

Romanul unui smintit

de Sergiu Valcu

Romanul unui smintit, Sergiu Valcu – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Romanul unui smintit – Sergiu Valcu

Să ne cucerească?! întrebă dezorientat Decebal. – Unde n-avem noi norocul ăsta… oftă pentru a treia oară Scorilo. Periculoși cu adevărat sunt nobilii daci. Îi mănâncă palma și pe ei, să-mi zboare căpățâna precum lui Burebista. Situație în care tu n-ai mai ajunge niciodată regele ce într-o zi va face cu siguranță Roma să turbeze de furie, determinând-o să ne cucerească și să ne civilizeze, în sfârșit, și pe noi cineva. – Bine, și eu ce rol aș avea în toată povestea asta? – Vei fi spaima Romei. De mine nici vrăbiile nu se mai sperie, îmi ciugulesc din barbă. șoarecii îmi mănâncă urda din mână, hârciogii îmi rod opincile în timp ce merg, albinele meșteresc faguri în părul meu… – Exagerezi, ca de obicei. Vezi că ai o lipitoare în barbă. – Am fost ieri la pescuit. Iar dacă vom avea parte de atâta baftă încât Traian să te biruie cucerind Sarmisegetuza… – Cine e Traian? – Un tânăr soldat care se antrenează asiduu pentru că, într-o anume zi, să ajungă un mare împărat. Dezgustat de pictură și îndrăgostit de arme. Iar dacă vom avea norocul să te biruie, atunci vom deveni cu adevărat fericiți! – Crezi că-i de la mătrăguna cu care te tratează mama? – Desigur, nu știai că te face vizionar? – Mamă? – Mătrăguna. Mă rog, tot aia. Cu siguranță, românii ne vor ocupa atunci Dacia vreme de două-trei sute de ani…. – Ai socotit bine? Nu e cam mult?! – Atât le-ar trebui ca să ne extragă din șumanele, cioarecii și opincile noastre puturoase. E greu, ce vrei… Vom căpăta abecedare, vom învăța să tragem apă după noi… – Cum adică, să tragi apă după tine? și cum s-o apuci?! – Nici mie nu mi-e clar. – Vai nouă, ce popor o să ajungem… Omul cade atunci când se izbește de lume. – Nu s-a arătat încă ce vom fi… Poporul român mi-aș dori să se cheme. Ce zici, cum sună numele? Îmi place…

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Romanul unui smintit?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Romanul unui smintit și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Romanul unui smintit

Cine a scris cartea Romanul unui smintit?

Romanul unui smintit a fost scrisă de Sergiu Valcu.

În ce an a apărut Romanul unui smintit?

Romanul unui smintit a apărut în anul 2012. Vezi și topul de cărți din 2012.

Câte pagini are Romanul unui smintit?

Romanul unui smintit are 214 de pagini.

La ce editură a apărut Romanul unui smintit?

Romanul unui smintit a fost publicată la editura EIKON.

Care este cel mai mic preț pentru Romanul unui smintit?

Cel mai mic preț găsit acum este 25.47 lei.

Există Romanul unui smintit în format PDF?

Poți verifica Romanul unui smintit în format PDF.

Cărți scrise de Sergiu Valcu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Sergiu Valcu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.