In grupul fantezistilor poate lua loc si Ion Minulescu, atat prin nuvelele extraordinare ale unei etape mai vechi, cat si prin contributii mai recente, cum este romanul Rosu, galben si albastru, 1924, povestind imprejurari din vremea razboiului trecut, in care temperamentul sau jovial si fantast, complacandu-se in atitudini cinice, ajunge sa-si dea deplina expresie stilistica, prin imagini care doresc sa injoseasca aspectele pe care le evoca, sa le prezinte in latura lor ridicola sau triviala si printr-o pornire nestapanita catre divagatia paradoxala. Fantazia bufona a lui Minulescu vede intr-o femeie "fata rumena ca o turta dulce spoita cu sirop de zahar ars, ochii albastri ca sticlele de apa gazoasa, nasul scurt si insinuat cu narile vizibile ca doua lanterne de automobil si buzele carnoase, obraznice si rasfatate ca ghizdurile unei fantani”. In timpul unei alarme aeriene i se pare ca "gardistii stau lipiti de ziduri ca niste ex-voto-uri pe care politia capitalei i-a inchinat sfintilor Constantin si Elena, patronii Bucurestilor”. Amintiri aristocratice se prezinta imaginatiei esteticului. "Gara Mogosoaia e ticsita de lume. Barbati, femei, oameni maturi si copii forfotesc, tinandu-se de mana sa nu se piarda. Orbii lui Maeterlinck au reusit in fine sa se reprezinte si in Romania”. - Tudor Vianu
