Rugaciunea Vamesului

Joseph Lucas ne oferă un studiu extrem de binevenit și lămuritor al conceptului dikaiosyne în scrierile Părinților deșertului. Studiul său oferă o abordare foarte competență a diferitelor semnificații ale lui dikaiosyne în aceste scrieri, ca de altfel și a rolului acestui concept în viața duhovnicească a Părinților deșertului. (Pr. dr. John D. Jones, Catedra de Filosofie, Universitatea Marquette) În Rugăciunea Vameșului, Joseph Lucas cercetează întrebuințarea și semnificația lui dikaiosyne în Pateric. În gândirea semitică, căutarea adevărului se realizează prin «înfăptuirea adevărului» (verbul din greacă πράττειν este mai important decât «a fi»). Acești părinți au interpretat Scriptura prin lentila vieții ascetice, dezvoltând o concepție despre «îndreptare» exemplificată în Pilda vameșului și a fariseului: pentru a fi îndreptat de Dumnezeu, trebuie să te învinuiești singur. Mortificarea iubirii de sine și a egocentrismului – aceste izvoare ale morții biologice – duce la o naștere din nou la viața Împărăției, prin botez și pocăința. ( Preasfințitul Maxim Vasiljevic,  Episcop al Bisericii Sârbe din America ) Fragment din cartea: Rugăciunea Vameșului de Joseph Lucas " Prerogativă judecății În dialogul dintre Dumnezeu și om, numai primul are dreptul de a judeca. Părinții deșertului au avut sentimentul acut al autorității suverane a lui Dumnezeu asupra creaturilor sale, ceea ce exclude dreptul omului de a-i judeca pe alții. Monahul care îl judecă pe aproapele sau uzurpă prerogativă Domnului. Această credință este ferm înrădăcinată în etica Noului Testament: „De aceea, nu judecați ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului și va vădi sfaturile inimilor. Și atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda". într-o povestire din Pateric, care amintește de povestea din Vechiul Testament despre Balaam, Avva Isaac Tebanul dezvăluie primejdia care zace în păcatul de a-i judeca pe Avva Isaac Tebanul s-a dus odată la chinovie, a văzut un frate greșind (sphalenta) și l-a osândit (katekrinen). Când a plecat în pustie, un înger al Domnului a venit la el, s-a pus în fața ușii de la chilie și i-a zis: „Nu te las să intri". Bătrânul întreabă: „Ce înseamnă aceasta?". Îngerul i-a zis: „Dumnezeu m-a trimis ca să te întreb: unde-mi poruncești să-l arunc pe fratele pe care l-ai osândit (ekrinas)?" Bătrânul s-a pocăit îndată și a zis: „Am greșit, iartă-mă". Îngerul i-a zis: „Ridică-te, Dumnezeu te-a iertat. Dar păzește-te, de acum înainte, să nu mai judeci pe cineva înainte de a-l judeca Dumnezeu". Așezându-se pe sine în locul lui Dumnezeu ca judecător, Avva Isaac a adus în schimb judecata asupra sa. Acțiunea lui Dumnezeu, mijlocită prin îngerul Său, are menirea de a-l aduce pe monah la pocăință, nu doar de a-i face vădit propriul păcat. într-adevăr, Avva Isaac este dinainte judecat. Deoarece alege calea vameșului, și nu a fariseului, el este iertat de Dumnezeu. Neprihănirea omului, chiar și cea a unui sfânt bătrân, este o cârpă murdară înaintea lui Dumnezeu". "