Rugăciuni din credința ortodoxă, culese din manuscrise și cărți vechi
Sfântul Marcu Ascetul spune: "Când îți aduci aminte de Dumnezeu, înmulțește rugăciunea, ca atunci când îl vei uita, Domnul să-și aducă aminte de tine." "Rugăciunea neîncetată presupune să ai mintea pururea lipită de Dumnezeu cu multă dragoste și cu dor, să atârni cu nădejdea de Dumnezeu și să te încrezi în El în orice ai face și ți s-ar întâmpla". Acesta este răspunsul Sfântului Maxim Mărturisitorul, din care înțelegem că, de fapt, rugăciunea nu e o simplă repetare a unor cuvinte, ci este o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, o stare în care simți că ești lipit de Acesta cu gândurile tale, ca atârni de El, că ai nădejde în El, că te încrezi în Dumnezeu în orice ai face și ți s-ar întâmpla.
De fapt, ce este rugăciunea?
Rugăciunea este legătura omului cu Dumnezeu. Cine se roagă vorbește cu Acesta, cu sfinții, cu îngerii, cu Maica Domnului. Rugăciunea este fapta cea mai mare a lumii, căci ea este cauza tuturor bunătăților. Rugăciunea este arma omului, sabia Sfântului Duh, călăuza, soldatul de lângă om, cel care se luptă alături de el cu diavolul, este însoțitor. Rugăciunea este ajutorul care rămâne omului și după moarte.
Când ne rugăm lui Dumnezeu, când dialogam cu El, când Îi spunem păsurile noastre și Îl rugăm să ne ajute în necazurile noastre, se cuvine să lepădăm din minte toată grija cea lumească, așa cum se cântă în biserică imnul heruvimilor, în timpul ieșirii cu Sfintele Daruri. Când ne rugăm, trebuie să ne punem grijile lumești într-o traistă, pe care se o agățăm la ușa casei noastre, iar după ce terminăm de făcut rugăciunea, ne putem lua din nou traista cu griji. Să cugetăm numai la Dumnezeu. Să nu ne rugăm numai cu buzele, iar mintea să fie departe de cuvintele rugăciunii. Rugăciunea trebuie făcută cu evlavie, cu inima curată. Unde și când ne putem ruga? Răspunsul la această întrebare este extrem de simplu: pretutindeni, pe stradă, în tren, în autobuz, la școală, la birou. Un loc potrivit pentru rugăciune este Biserică, în care oamenii, mai ales locuitorii orașelor din ce în ce mai gălăgioase și mai agitate pot găsi liniștea și pacea necesare pentru a putea să-și înalțe sufletul la Dumnezeu, să afle odihna sufletului lor, să-și limpezească gândurile, pentru a primi puterea necesară să poată suporta greutățile vieții împovărătoare ale civilizației noastre. Rugăciunea ne ajută și ne influențează cu adevărat viețile numai atunci când devine un obicei.
Epictet spune: "Gândește-te la Dumnezeu mai des decât respiri", iar Domnul nostru Iisus Hristos spune: "Sa vă rugați neîncetat". Setea de rugăciune ar trebui să capete o importanță deosebită în viețile noastre. Prin rugăciune, omul merge la Dumnezeu, iar Dumnezeu vine la om. Rugăciunea nu trebuie înțeleasă ca pe un act pe care-l săvârșesc numai oamenii ignoranți, needucați, slabi de înger, săraci sau bolnavi. Nitzsche spunea că este rușinos să te rogi.
O afirmație mai greșită nu există, deoarece a te ruga nu este cu nimic mai rușinos decât actul de a mânca sau de a respira. Omul are nevoie de Dumnezeu așa cum are nevoie de hrană și de oxigen.
