Poeta Nicoleta Stăvărache refuză să plece din adolescență, care este vârsta naturală și eternă a femeii îndrăgostite. Părăsirea acestui anotimp aduce teama: Mă tem că voi rămâne singură/ Că va veni o vreme/ Când nu voi mai ști/ Decât să-mi număr pașii în tăcere/ Mă tem că nu voi mai fi eu. Totuși, autoarea are resurse nelimitate de candoare și naturalețe. Rujul adolescenței are nuanțele cele mai vii și ea se instalează în lumina tinereții, cu această a opta sa carte, în care o găsim Năzuind a dezmierdare/ Și mirosind a iarbă crudă. Îi doresc, printre pagini și imagini, să nu-și părăsească niciodată modul impetuos și îndrăzneț de a-și trăi bucuria. - Horia Gârbea
