Ruta subterana

• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatură Romanul Ruta subterană (The Underground Railroad) este considerat cea mai bună carte americană de ficțiune a anului 2016. Mărturie stau prestigioasele premii și distincții primite, printre care Național Book Award 2016, Pulitzer Prize 2017, Arthur C. Clarke Award 2017 și Andrew Carnegie Medal for Excellence 2017. A atins primul loc în cele mai importante topuri de vânzare de carte americane: bestseller New York Times, Washington Post, Publishers Weekly, Barnes & Noble, Amazon.com – „Best Book of the Year 2016“, The New York Times Book Review – „Best Novel of 2016“. Publicația USA Today l-a ales pe Colson Whitehead autorul anului 2016. Amazon Studios a cumpărat drepturile de ecranizare pentru un serial TV în regia lui Barry Jenkins. Ruta subterană a apărut sau se află în curs de publicare în peste 40 de țări. „Descoperirea Americii” – așa s-ar mai fi putut numi această carte, o odisee programatică în căutarea unei Americi care se dovedește iluzorie. Cora, protagonistă cărții, este o tânără sclavă neagră evadată, care, visând să ajungă în Nord, străbate mare parte din Statele Unite într-o călătorie inițiatică. Autorul îmbină adevărul istoric și fantezia pentru a pune în lumină, într-o amplă metaforă, nu doar obsesiile unei țări, ci și avatarurile naturii umane și, mai ales, relațiile dintre oameni într-o societate întemeiată pe injustiție și varii inginerii sociale. Traducere și note de Justină Bandol Fragment din roman: "New Yorkul fusese începutul unei perioade nebune. Ridgeway se specializase în recuperări, îndreptându-se spre Nord când serifii îi trimiteau vorba că prinseseră vreun evadat din Virginia sau Carolina de Nord. New York devenise o destinație frecventă, și, după ce-i cunoscuse și alte trăsături de caracter, Ridgeway se simțise gata să se mute. Acasă, negoțul cu sclavi evadați era simplu. Trebuia să-i prinzi pe capete. În Nord, metropola colosală, mișcarea pentru libertate și ingeniozitatea comunității de culoare concurau toate să-i reveleze adevăratele dimensiuni ale vânătorii. Ridgeway se pricepea la treaba lui. Era vorba mai mult de a ține minte decât de a învăța. Aboliționiștii și căpitanii mercenari îi conduceau pe fugari în porturile orașului. Docherii, hamalii și slujbașii, pe de altă parte, îi furnizau lui informații, încât el reușea să-i prindă pe nemernici chiar când se pregăteau să plece. Negrii liberi își denunțau semenii africani comparând descrierile fugarilor din gazete cu ființele care se furișau pe lângă bisericile, birturile și locurile de întâlnire ale celor de culoare. „Barry e un tânăr solid, bine legat, de aproximativ 1,70 m, cu ochi mici înfipți sus sub frunte și o privire obraznică." „Hasty e însărcinată în ultima lună și se presupune că a fost transportată de cineva, căci n-ar fi putut suporta oboseala călătoriei." Barry se încovoiase cu un scâncet. Hasty și plodul ei urlaseră tot drumul până la Charlotte. Curând, Ridgeway avea în garderoba personală trei haine bune. Intrase într-un cerc de vânători de sclavi, niște gorile înghesuite în costume negre, cu jobene ridicole pe cap. Fusese silit să demonstreze că nu era un țărănoi, dar numai o dată. împreună cu ei, urmărea fugarii zile la rând, ascunzându-se în preajma locurilor unde munceau aceștia până când li se ivea prilejul, dând buzna în coșmeliile lor noaptea ca să-i răpească. După ce petreceau ani întregi departe de plantație, după ce-și luau nevasta și-și făceau o familie, sclavii se convingeau singuri că sunt liberi. Ca și cum proprietarii ar fi putut uita vreodată ce dețineau. Iluziile acestea îi făceau pradă ușoară. Ridgeway îi desconsideră pe cei care prindeau negri așa cum o făceau bandele din Five Points, care legau fedeleș oameni liberi și-i târau în Sud ca să-i vândă la licitație. Astea erau purtări josnice, purtări de patrulă. El era acum vânător de sclavi.  New York City era o fabrică de aboliționism. Jurații trebuiau să-și pună. semnătura înainte ca el să aibă voie să-și ducă victimele în Sud. Avocații aboliționiști ridicau baricade de hârțogareală — în fiecare săptămână câte o nouă stratagemă. New Yorkul era un stat liber, susțineau ei, și orice persoană de culoare devenea ca prin farmec liberă în clipa când punea piciorul pe teritoriul lui. Exploatau discrepanțele ușor de înțeles dintre descrierile din anunțuri și înfățișarea individului de sub ochii juraților — există vreo dovadă că acest Benjamin Jones era chiar Benjamin Jones cel căutat? Majoritatea plantatorilor nu puteau deosebi un sclav de altul, chiar și după ce le luau pe femei în patul lor. Nu e de mirare că pierdeau socoteala bunurilor deținute. Totul devenea un joc, să-i smulgă pe negri din închisoare înainte ca avocații să scoată din mâneca ultima scamatorie. Prostia cu pretenții nobile împotriva puterii banului. De dragul bacșișului, arhivarul orașului îi informa în șoaptă despre ultimii fugari închiși și le semna repede eliberarea din custodie. Ei erau deja la jumătatea drumului către New Jersey înainte ca aboliționiștii să se dea măcar jos din pat. "