„Îndrăznesc să afirm că între poezia lui Fruntașu și «corpul ei sensibil ca un nerv dezgolit speriat de însăși existența lumii înconjurătoare» există o armonie perfectă; că, în ultimă instanță, poezia este anume «o reflectare invers proporțională a corpului». Ca unul care a învățat lecția barthiană («Locul cel mai erotic al unui corp nu este oare acolo unde îmbrăcămintea se cască?»), poetul își va îmbrăca Beată în… marsupiu și va păși cu dreptul, ba nu, cu ambele picioare – ca un cangur sadea! – în literatură.” - Em. Galaicu-Păun Fragment din cartea de poezii: "Iorganul O, voi, cei care râdeți acum cu dantura perfectă și ochii strălucitori, cum se întâmplă că zâmbetul va dispare când mă vedeți în fața voastră așa cum sunt - modestă și necruțătoare? Pământul, dragii mei, pământul, greu ca iorganul din lână al bunicii, va acoperi corpurile fragede și umile în ultima zvâcnire care a înțeles că, totuși, am venit, da, iată, am venit, după voi, amărâților..."
PDF
Cartea Sa fi fost totul o mare pacaleala? PDF
