Salut, ramas-bun si tot ce se intampla intre ele

    În noaptea dinaintea plecării la facultate, Clare și Aidan mai au un singur lucru de făcut: să-și dea seama dacă vor să rămână împreună sau să se despartă. În decursul celor douăsprezece ore, ei retrăiesc toate momentele care le-au marca relația, încercând să găsească ceva din trecutul lor care să-i ajute să decidă pe ce drum vor să meargă. Noaptea le va îndruma pașii către prieteni și familie, peisaje familiare, locuri neașteptate, adevăruri dureroase și descoperiri surprinzătoare. Dar pe măsură ce orele trec și dimineața se aproprie, la fel se întâmplă și cu inevitabila lor despărțire. Întrebarea este: va fi un rămas-bun sau adio?     Noul roman al lui Jennifer E. Smith explorează deciziile dificile pe care trebuie să le luăm atunci când calea dragostei nu se întretaie cu cea a vieții.     "În decursul unei singure seri, Jennifer E. Smith reușește să surprindă fiecare nuanță perfectă și dureroasă a primei iubiri. N-aș fi vrut ca noaptea – sau cartea aceasta – să se termine vreodată.” - Sarah Dessen, autoare de bestselleruri New York Times     Fragment din romanul "Salut, rămas-bun și tot ce se întâmplă între ele" de Jennifer E. Smith:     „— Aidan!     — Nu e de mirare că tu crezi că ar trebui să ne despărțim, spune el, cu ochii scăpărându-i de furie. Dacă nu poți s-o spui acum, probabil că nu vei putea s-o spui niciodată.     — Ți-am spus, zice ea, frecându-și ochii cu podul palmelor, simțindu-se deja învinsă de o discuție în contradictoriu pe care nu o va câștiga niciodată. Nu vreau să o spun dacă nu e...     — Adevărată? o întreabă el. Reală?     Frustrată, ea clătină din cap.     — Dacă nu e pentru totdeauna.     — Bine, spune el, părând rănit. Iar asta nu e. Am înțeles.     După asta tac amândoi, iar Clare închide ochii. Ar fi dat orice numai să nu discute despre asta. Nu în această seară. Nu atunci când mai au doar câteva ore. Mai ales de vreme ce știe că singurul lucru pe care îl poate spune pentru a schimba situația este ceva ce încă nu se poate hotărî să spună cu voce tare.     Mult timp, pe Aidan nu păruse să-l deranjeze. La scurtă vreme după ce îl rostise prima dată - chiar aici, la bowling - petrecuseră o după-amiază, la un muzeu de artă din centrul orașului. Avea loc o expoziție specială cu lucrări de Picasso, iar Clare se oprise să examineze o pictură a unui băiat care strângea în pumni o porumbiță albă.     — Pentru mine arată că o porumbiță adevărată, glumise Aidan, venind în spatele ei.     — Categoric porumbiță la prima vedere.     — Știi ce-mi place mult de tot? Să văd picturi cu porumbei care se giugiulesc. a zâmbit.     — A, da?     — Și adevărații porumbei, a continuat el, în timp ce ea s-a întors, petrecându-și brațele pe după gâtul lui. Cui nu-i plac porumbeii, mai ales când se giugiulesc?     — Te iubesc, îi răspunsese ea, ridicându-se în vârful picioarelor pentru a-l săruta. Ba nu, te giugiulesc.”