Samanism in Siberia - Maria A. Czaplicka

Șamanism în Siberia. Tradiții, ceremonii și ritualuri arhaice Siberia este considerată locul clasic al șamanismului. Este locuită de diferite grupuri etnice și multe din populațiile ei uralice, altaice și paleo-siberiene continuă să acorde un profund respect practicilor arhaice chiar și în timpurile moderne. În Șamanism în Siberia M. A. Czaplicka realizează o expunere comprehensivă a surselor istorice, etnografice și antropologice referitoare la șamanismul siberian.   Suflet are și omul și copacul și animalul, tot ce este viu are suflet. Dacă pomul este părăsit de suflet, acesta se usucă, dacă omul este părăsit de suflet, acesta se îmbolnăvește. Însă, dacă sufletul nu l-a părăsit pe om, dar el se comportă anormal, nici un medicament nu-l poate vindeca, ci numai sunetul tamburinei îl poate ajuta să devină normal. Sunetele-semnal din ceruri și cântecul melodios al tamburinei șamanului, mai întâi încet, apoi în creștere și în final îndepărtându-se, creează o armonie măreață, care mai întâi îl liniștește pe bolnav, după care îl vindecă. Pentru a salva viața bolnavului care a fost pentru o vreme părăsit de suflet, se aduce un șaman. Când șamanul face ritualul de chemare pentru regăsirea sufletului plecat, sunetele tamburinei par să se asemene cu sunetul metalului, cu șuieratul unui vânticel, cu foșnetul pădurii, cu lătratul unui câine, cu mugetul vacii sau nechezatul iepei. Șamanul se întâlnește cu sufletul, invită la el sufletul pierdut. Numai șamanul poate vorbi cu sufletele viilor și ale morților. - M.B. Kenin-Lopsan   Deși isteria (numită de unii scriitori isteria arctică) se află la baza vocației șamanice, în același timp șamanul diferă de un pacient obișnuit care suferă de această boală, pentru că posedă o putere extrem de mare de a fi stăpân pe sine în perioadele dintre crizele care apar în timpul ceremoniilor. [...] O singură ceremonie de purificare nu îi conferă [inițiatului] toate drepturile și atribuțiile unui șaman; e nevoie, de fapt, de nouă ceremonii. Dar foarte puțini șamani trec prin toate aceste purificări; cei mai mulți fac numai două sau trei; alții nu fac deloc, pentru că se sperie de responsabilitățile care le revin șamanilor consacrați. Zeii sunt foarte severi cu șamanul deplin consacrat și îl pedepsesc cu moartea pentru erorile sau încălcările săvârșite. Un șaman bun ar trebui să aibă mai multe calități neobișnuite, dar cea mai însemnată dintre ele este puterea – dobândită prin tact și cunoaștere – de a-i influența pe oamenii din preajma sa. [...] Vocația șamanică se manifestă uneori la oamenii mai în vârstă. Pentru aceștia vocația șamanică poate apărea în unele situații de mare nenorocire, în urma unei boli periculoase și prelungite, în urma pierderii bruște a familiei sau a bunurilor etc. În general, se consideră că în astfel de cazuri o rezolvare favorabilă este posibilă numai cu ajutorul «spiritelor», deci un om care a trecut printr-o încercare extraordinară în viața sa este considerat ca având în interiorul sau posibilitatea de a deveni șaman, iar el deseori se simte obligat să intre în relații mai strânse cu «spiritele», ca nu cumva să atragă nemulțumirea acestora față de neglijența sa și față de lipsa de recunoștință. - M. A. Czaplicka